FORT nu sustine amendamentele la OG 27

Asa cum era de asteptat, modificarile aduse OG 27/2010 in Parlament au starnit un nivel ridicat de interes, iar Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT) si-a exprimat ingrijorarea legata de posibilitatea aparitiei acestui act normativ in varianta modificata, considerand ca, astfel, piata de transport ar putea intra in haos.

„OG 27/2010 a fost data in vacanta parlamentara. Fundamentarea acestui act normativ a fost sustinuta de 90% din piata de transport si, mai ales, de catre operatorii de transport persoane, pentru ca prin OG 27 s-a acordat o plaja de timp suficient de mare pentru a stabiliza piata si a evita niste investitii care s ar fi realizat in contextul unei noi licitatii in 2011. In aceasta perioada tampon, societatea civila trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru realizarea unei noi legi a transporturilor. Parlamentul a acceptat aceste principii si, ca urmare, a permis Guvernului sa includa in perioada de vacanta parlamentara acest proiect. Caracterul de urgenta a fost motivat de criza economica, stabilitatea pietei… Astazi, acelasi Parlament vine cu niste amendamente care schimba radical, in procent de 90%, textul legii, uitand de motivatie, de mesajul principal exprimat prin OG 27 si anume prelungirea programelor de transport“, a aratat Augustin Hagiu, presedinte FORT.

Anumite modificari ar putea fi sustinute

Dupa analizarea modificarilor, FORT sustine ca OG 27 sa isi pastreze forma initiala. „Operatorii de transport din aproape toate judetele tarii au fost consultati de FORT si concluzia care e aproape conturata este aceea ca OG 27 trebuie sa treaca in forma initiala, iar, ulterior, sa ne asumam responsabilitatea constructiei unei noi legi, care sa tina cont de regulamentele europene privind drepturile pasagerilor, regulamentul european privind serviciile publice de transport etc. In acest context, este firesc ca deputatii din comisiile de specialitate si parlamentarii din plen sa ia pulsul operatorilor de transport din tara si vor constata ca aceste amendamente nu fac decat sa creeze un monopol. Pentru ca sunt facute de asa natura incat avantajeaza cativa operatori de transport la nivel national“, a precizat Augustin Hagiu. Totusi, FORT ar putea sustine un anumit numar de amendamente care ar aduce schimbari pozitive pe piata de transport. „Daca sunt amendamente care pot aduce imbunatatiri in urmatoarea perioada, pana in 2013, putem sa le sustinem si noi, dar, in nici un caz, nu putem accepta sa schimbam radical directia pe care a plecat aceasta ordonanta, motivarea ei“, a precizat Augustin Hagiu. Printre amendamentele cu care FORT este de acord, se numara cele legate de valabilitatea licentei de transport, care sa creasca la 10 ani, precum si amendamentele referitoare la controlul unic, cu anumite mentiuni. „Crearea unui corp de control unic reprezinta un proiect de perspectiva. Acest lucru nu se poate face de pe o zi pe alta. Sustinem ca acest control, pe o perioada limitata, pana la crearea unui corp unic de control cu adevarat profesionist, sa ramana o atributie a ARR“, a explicat presedintele FORT.

Transportul de pasageri, cel mai afectat

Criteriul privind vechimea firmei sau distanta maxima pe care se poate opera cu un microbuz sunt aspecte ce pot perturba puternic piata de transport. „Utilizarea unui anumit tip de autovehicul cu un minim de locuri la o distanta mai mare de 200 de km, in contextul in care, la ultima licitatie, nu s a tinut cont de acest criteriu si investitiile au fost realizate cu precadere in asemenea mijloace de transport, ar putea crea probleme multor operatori. Un alt aspect este cel legat de vechimea firmei. Apare acest criteriu si celelalte dispar, dar nu putem intelege de ce nu se pleaca de la anul in care s-au emis primele autorizatii de transport (1994) si trebuie sa se inceapa cu 2001“, a aratat presedintele FORT. Asocierea transportatorilor este o alta prevedere ce ridica semne de ingrijorare privind reactia pietei. „Majoritatea traseelor interjudetene sunt operate de mai multi transportatori si este de anticipat ca, in multe cazuri, nu se vor intelege pentru a forma asocieri, avand in vedere ca au fost concurenti tot timpul. Iar in aceste cazuri ce se va intampla? Se va scoate traseul la licitatie si, astfel, aparenta liniste pe care noul act normativ ar trebui sa o aduca se va transforma in haos. Astfel, aceste amendamente vor obliga operatorii de transport la investitii si ii avantajeaza doar pe cei care au parghii pentru a-si reinnoi foarte rapid parcul. Asa s-a intamplat si in 2008 si nu este corect“, a spus presedintele FORT.

Augustin Hagiu, presedinte FORT:

Pozitia FORT este aceea de a nu permite ca niste amendamente la o ordonanta de modificare a unei legi vechi sa transforme ordonanta intr-o lege unica. Nu cred ca este principial corect. Nu putem sa ne asumam constructia unei legi in acest mod.“

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.