NOUL VOLVO FH: I-Save pentru încă 7%

Noi tehnologii asigură reducerea consumului de carburant cu până la 7% pentru camioanele Volvo destinate transportului pe distanțe lungi. Iar în centru se află D13TC, noul motor destinat modelului FH.

Practic, I-Save presupune utilizarea celor mai recente tehnologii, având ca țintă principală optimizarea consumului.

La baza Volvo FH cu I-Save se află un nou motor D13TC, ce duce eficiența la cote noi, prin îmbunătățirea motorului de 13 l până în cele mai mici amănunte.

Amintim în acest sens pistoanele cu interior ondulat, care asigură o ardere îmbunătățită, conducând căldura și energia către centrul cilindrilor. O altă inovație importantă este legată de sistemul turbo. Energia asigurată de gazele de eșapament, pe lângă sistemul clasic, antrenează o a doua turbină plasată în fluxul de evacuare, denumită „unitate Turbo Compound”. Aceasta transmite energia către arborele cotit al motorului printr-o legătură mecanică.

Astfel, motorul D13TC produce un cuplu suplimentar de până la 300 Nm. Avantajele sunt importante, fiind datorate în principal cuplului maxim disponibil de la turații mai mici și pe o plajă mai largă. Astfel, este necesară o accelerație redusă și mai puțin combustibil pentru a menține o viteză constantă.

Reprezentanții Volvo Trucks recomandă noua soluție pentru transportul pe distanțe lungi, cu peste 120.000 de km parcurși anual.

De asemenea, pachetul I-Save oferă noile axe spate eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, un sistem I-See actualizat, bazat pe hărți, care analizează înclinația drumului ce urmează să fie parcurs și se adaptează la aceasta, incluzând un software de schimbare a treptelor de viteză optimizat pentru aplicații pentru transport de cursă lungă.

Motorul D13TC este disponibil în variante de 460 CP, respectiv 500 CP.

Cele 7 procente de reducere a consumului sunt cu atât mai impresionante cu cât termenul de comparație este recent lansatul model FH Euro 6 Step D, ale cărui performanțe le-am descris în cadrul unui drive-test chiar în ediția trecută a revistei.

Despre experiența la volan

Sesiunea de drive-test organizată în Suedia, în apropierea orașului Göteborg, ne-a dat posibilitatea testării noului motor în toate combinațiile posibile (460 CP și 500 CP, cu dublu ambreiaj și fără) și, totodată, a modelelor similare echipate cu motoare clasice, fără tehnologia Turbo Compound.

Reprezentanții Volvo Trucks spun că noua tehnologie nu afectează în niciun fel senzația pe care o ai la volan – plăcerea de a conduce. Și au perfectă dreptate. Practic, cu sau fără Turbo Compound, camionul se comportă exact la fel. Singurul lucru pe care l-am putut sesiza a fost legat de zgomotul ușor diferit produs de motor. Însă, am putut observa alte aspecte, legate de diferitele inovații ce echipează Volvo FH.

În primul rând, trebuie să amintesc funcția I-See îmbunătățită. Astăzi, modul de funcționare al acesteia oferă un grad de siguranță superior și, astfel, șoferii vor putea activa pilotul automat mult mai des. Este de așteptat ca impactul asupra consumului să fie unul pozitiv și important. La senzația de siguranță contribuie foarte mult și funcția de păstrare automată a distanței față de vehiculul din față (ACC), completată de sistemul de frânare de urgență.

Un alt sistem interesant, pe care l-am putut testa pentru prima dată, a fost Lane Keeping Assist. Practic, camera frontală detectează liniile de demarcație ale șoselei, iar sistemul ajută la menținerea autovehiculului în interiorul benzii de rulare.

Cuvântul corect este „ajută”, pentru că șoferul rămâne „la comandă”, primind ușoare impulsuri corectoare în volan. Acțiunile sistemului sunt sesizabile doar în anumite situații și, dacă nu ai ști de existența lui, ai putea crede că au apărut probleme la sistemul de direcție sau la trenul de rulare… Oricum, Lane Keeping Assist este de ajutor și, împreună cu VDS (Volvo Dynamic Steering), duce manevrarea volanului la un nivel de confort fantastic.

În cazul în care camionul atinge din greșeală (neatenția șoferului) marcajul de demarcație a benzii, volanul vibrează ușor.

Și, dacă tot vorbim de senzații la volan, schimbarea repetată a modelelor mi-a reamintit avantajele dinamice ale transmisiei cu dublu ambreiaj. Diferența este extraordinară, chiar dacă motorul dezvoltă aceeași putere.

Dar să ne întoarcem la I-Save și noul motor D13TC. Deși avantajele nu sunt resimțite în calitățile dinamice ale camionului, noul motor oferă ca „muniție” suplimentară sistemul I-See, care acum are mult mai mult spațiu de manevră pe segmentele de drum cu urcușuri și coborâșuri. Cei 300 Nm contează și strategia de schimbare a treptelor de viteză s-a îmbunătățit nu doar datorită soft-ului, ci și a unui motor care poate aborda urcușurile în trepte superioare și la turații mai mici.

Despre consum

Lupta pentru reducerea consumului de carburant a devenit o constantă pentru producătorii de vehicule comerciale, iar noua legislație europeană a dat un nou impuls investițiilor în noile tehnologii. Atât în ceea ce privește consumul mediu, cât și emisiile de CO2, piața va avea la dispoziție cifre din ce în ce mai precise.

În special nou adoptata legislație privind emisiile de CO2 oferă o imagine destul de clară asupra pașilor ce urmează să fie realizați. Volvo Trucks are deja câteva soluții ecologice disponibile – camioanele electrice și cele pe gaz natural (LNG în cazul camioanelor pentru curse lungi). La acestea se adaugă studiile și conceptele aflate în testare, diferite forme de motorizări hibride, noi sisteme de asistență, design cu aerodinamicitate îmbunătățită și anvelope ce asigură consumuri reduse. De aici vor apărea cu siguranță inovații ce vor fi introduce în viitor în producția de serie.

Dar ce se întâmplă cu motoarele diesel?

Privind doar procentele impuse de legislație – 15% reducere a emisiilor de CO2 până în 2025 și 30% reducere până în 2030… Practic, ne putem aștepta la o reducere medie a consumului de carburant cu aproximativ 2% în fiecare an. Iar, peste zece ani, consumul mediu al unui camion standard utilizat în transportul pe distanțe lungi ar trebui să se situeze în jurul valorii de 20 l/100 km.

Sigur, sunt doar presupuneri, viitorul fiind, bineînțeles, incert. Pe de o parte, noile tehnologii ar putea depăși semnificativ bariera impusă de legislație (7% reducere trecem în contul Volvo Trucks doar pentru prima jumătate a anului 2019) și, totodată, schimbări importante pot apărea pe partea de design/configurare a vehiculelor comerciale (mai lungi și cu masă maximă mai mare), precum și dezvoltarea soluțiilor privind carburanți alternativi (gazul natural ar putea cunoaște o importantă dezvoltare în viitorul apropiat).

Despre siguranță

Discutăm mult despre reducere consumului de motorină, însă o atenție specială trebuie acordată și siguranței. Și este remarcabilă viteza cu care sistemele de siguranță activă devin tot mai complexe și mai eficiente. De asemenea, observăm cum, încet-încet, ceea ce numeam în trecut sistem „de asistență”, capătă valențe „de siguranță”.

Amintim, de exemplu, faptul că sistemul ACC a fost completat cu frânarea de urgență, avertizarea în cazul părăsirii accidentale a benzii de rulare a devenit Lane Keeping Assist, ce poate corecta, în mod activ și autonom, direcția, sau sistemul care previne schimbarea benzii când există pericolul producerii unui accident. Iar lista sistemelor nu se oprește aici. Camioanele sunt tot mai sigure și mai ușor de condus și este de așteptat ca senzorii, camerele și sistemele radar să fie în număr tot mai mare prezente pe autovehicule, pentru dezideratul pe care ar trebui să îl avem astăzi: zero accidente.

Sper ca firmele de transport să găsească energia și resursele financiare pentru a ține pasul.

Despre autonomie

Un alt aspect cu potențial de a schimba regulile jocului îl reprezintă vehiculele autonome. Toate sistemele noi apărute, împreună cu soft-urile care le guvernează funcționarea, preiau parte din deciziile ce erau luate, în trecut, în mod obligatoriu, de către șofer. Lucrurile înaintează cu rapiditate și în fereastra de zece ani de care aminteam este de așteptat să apară primele camioane parțial autonome. Aceasta ar fi „dezvoltarea naturală”.

În același timp, mai există o direcție, a proiectelor care pleacă din start cu ideea de vehicul 100% autonom. Proiectul Vera dezvoltat de Volvo Trucks este grăitor în acest sens. Nu ar fi fost pentru prima dată când un producător dezvoltă un concept care se dovedește mai degrabă un exercițiu intelectual, despre cum ar putea cândva să arate un camion… Iar inițial, Vera nu a părut să fie altceva.

Însă lucrurile se schimbă, interesul pentru asemenea proiecte este tot mai mare, iar marii beneficiari de servicii de transport vor să se implice. Astfel, Vera nu mai este doar un obiect care dă bine în poze, ci a intrat într-o fază de testare. Vă gândiți că nu va mai fi nevoie de șoferi? Puțini probabil. Toată lumea cu care am discutat a fost de acord că lipsa șoferilor va continua să reprezinte o problemă importantă în următorii ani, însă… Un camion care nu mai este dependent de programul de lucru al șoferului, sau măcar îl poate prelungi substanțial (perioadele în care autovehiculul ar putea rula autonom) ar schimba în mod semnificativ modelele de business în transport.

Modelul Volvo FH cu I-Save include:

  • Motorul D13TC (cu tehnologia Turbo Compound) de 460 CP (2.600 Nm) sau de 500 CP (2.800 Nm)
  • Noi punți spate, caracterizate de o înaltă eficiență a consumului
  • Oprire motor la ralanti
  • I-Cruise cu I-Roll, care reglează viteza pentru a reduce consumul de combustibil
  • Pompă de servodirecție cu debit variabil
  • Funcție I-See actualizată
  • I-Shift cu software optimizat pentru transporturile de cursă lungă

CASETĂ (poză cu model american)

Tehnologia Turbo Compound a fost introdusă inițial pe camioanele comercializate în SUA. Actuala generație de motoare, D13TC, ce echipează modelul Volvo FH, reprezintă generația a doua, îmbunătățită, a acestei tehnologii.

Radu BORCESCU

Göteborg, Suedia

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.