Polițele RCA, plafonate 6 luni, la tarifele din 28 februarie 2023

Tarifele polițelor RCA au fost plafonate, pentru o perioadă de 6 luni, la nivelul celor din 28 februarie 2023. Hotărârea de Guvern 298 a intrat în vigoare pe 11 aprilie, cu excepția contravențiilor, care se aplică din 16 aprilie.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Asigurătorii trebuie să practice, pentru contractele RCA, până la jumătatea lunii octombrie, tarifele de primă maxime pe care le-au avut la finalul lunii februarie, să aplice aceeași procedură de acordare a despăgubirilor și să-și limiteze comisioanele de distribuție la maximum 8% din prima netă.

Tarifele de primă maxime se stabilesc pentru clasa bonus/malus B0, iar, în funcție de istoricul de daună al asiguratului, se aplică clasa în care se încadrează acesta. Totodată, influența clasei de bonus/malus asupra primei se aplică și de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în cadrul procedurii de alocare a asiguraților cu risc ridicat.

Despăgubire pentru înlocuirea temporară a vehiculului avariat

Pe perioada aplicării prevederilor noului act normativ, pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu unul din aceeași clasă sau o clasă inferioară, calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car ce oferă servicii de închiriere autoturisme fără conducător auto. Despăgubirile se acordă numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat, din punct de vedere tehnic.

Maximum 30 de zile

Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile este de 30 de zile, fie de la data eliberării autorizației de reparație de către unitățile Poliției Române, fie de la cea a eliberării documentului de intrare în reparație, eliberat de asigurătorul RCA. Prin excepție, această perioadă poate fi prelungită numai cu aprobarea asigurătorului, în situații justificate. „În cazul vehiculelor care nu se mai repară și se încadrează în situația de daună totală economică, despăgubirile acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea 132/2017; în acest caz, valoarea despăgubirii reprezentând acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat nu poate depăși 25% din valoarea de piață a vehiculului avariat” se mai arată în HG 298/2023.

Amenzi între 1.000 și 50.000 de lei

Depășirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite de actul normativ și practicarea comisioanelor de distribuție la un nivel mai mare decât cel prevăzut de către asigurătorii RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000, la 50.000 de lei.

Valentin Ionescu

O companie privată nouă intră pe piață

Directorul general al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Valentin Ionescu, a anunțat, la briefingul de presă de la finalul ședinței Guvernului, că o companie privată urmează să intre pe piața asigurărilor, având ca scop vânzarea mai multor clase de asigurări: RCA, CASCO, de sănătate și de locuințe: „În momentul de față, solicitarea se află în a doua fază de autorizare. Această companie privată a trecut de prima etapă, conform legislației de autorizare, și anume avizul de înființare, și acum aduce documente pentru avizul de funcționare. Conform discuțiilor pe care le-am avut, (…) estimăm undeva în iunie-iulie, dacă toate documentele sunt în regulă și verificările noastre sunt în regulă, să le acordăm avizul de funcționare”, a declarat Valentin Ionescu.

CEC Bank mai așteaptă

Întrebat dacă CEC Bank a făcut o solicitare către ASF în vederea intrării pe piața asigurărilor, Valentin Ionescu a precizat că a avut întâlniri cu reprezentanții acestei bănci 100% de stat „și le-am transmis acestora ce prevede legislația primară și secundară în materie și ce documente trebuie să aducă la ASF în vedere demarării demersurilor de avizare”.

Despre fraudele de la City Insurance, el a spus: „Autoritatea și-a folosit toate pârghiile legale în ceea ce privește City și Euroins. În cazul City, vorbim de o fraudă. Cei care sunt responsabili sper să fie pedepsiți, în urma sesizărilor pe care noi le-am făcut la organele statului”.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.