UNGARIA. Precizări privind BIREG

La finalul lunii ianuarie, Ungaria a publicat în Monitorul Oficial un decret prin intermediul căruia reglementa obligațiile referitoare la înregistrarea în sistemul BIREG. Noile reguli au generat semne de întrebare, inclusiv în rândul cărăușilor români.

Siegfried Mayer

Despre crearea unui astfel de sistem se discută în Ungaria, din 2007, inițiativa aparținând organizației MKFE, după cum ne-a explicat Siegfried Mayer, secretar general adjunct al FORT. Măsura nu a fost, însă, susținută și de cealaltă asociație a transportatorilor maghiari, NIT Hungary, care a văzut-o ca pe o problemă birocratică în plus pentru membri săi. „În cadrul unei discuții recent purtate cu secretarul general al NIT Hungary, Dittel Gábor, asociație cu care FORT a construit o legătură foarte bună, mi-a explicat că există rezerve privind eficiența acestor noi reglementări, mai ales în condițiile în care operatorii de transport maghiari vor fi, de asemenea, afectați.”

De menționat că Ministerul maghiar al Inovării și Tehnologiei a anunțat că a creat BIREG, pentru a asigura controlul și trasabilitatea utilizării legale a licențelor bilaterale și multilaterale utilizate pentru transportul rutier internațional de mărfuri. Altfel spus, operatorii români sunt obligați să se înscrie în sistem, dacă efectuează operațiuni de cabotaj pe teritoriul Ungariei sau transporturi spre țări non-UE, utilizând autorizații CEMT sau alte autorizații de terță țară.

Atenție, conform ultimelor informații publicate pe site-ul MKFE, în BIREG trebuie înregistrate inclusiv cursele de tranzit cu licență CEMT!

Iar obligativitatea este valabilă inclusiv pentru cărăușii maghiari. Astfel, MKFE precizează că, potrivit feedback-ului și informațiilor primite de la ITM, înregistrarea BIREG este necesară și pentru sarcinile de transport de tranzit care implică Ungaria, dacă vehiculul companiei a în ceput cursa cu o licență CEMT, indiferent de naționalitate. „Interesant este că această obligație se aplică peste 3,5 t și nu peste 7,5 t, așa cum ne-am fi așteptat”, a apreciat Sigfried Mayer, în opinia căruia reglementările lasă mult loc de manevră inspectorului din trafic, care poate interpreta gravitatea situației. „Ne-am putea confrunta cu un feno men îngrijorător. Cred că trebuie să fim foarte atenți la interpretare, pentru că încă există semne de întrebare”.

Este indicat ca firma să fie înregistrată, indiferent de curse

Concret, inițial trebuie înregistrată firma în cadrul BIREG. Este posibil ca inspectorul să verifice dacă a fost făcut acest pas inițial, chiar dacă camionul nu derulează o cursă purtătoare de CEMT sau autorizație de terță țară. Este motivul pentru care secretarul ge neral adjunct FORT le recomandă ope ratorilor români să se înregistreze indiferent de natura activității de transport. „Înregistrarea companiei în sistem este relativ simplă și intuitivă, timpul alocat variind în funcție de nivelul parcului. Nu înțeleg, însă, de ce se impune și înregistrarea semiremorcii, pe lângă capul tractor, ținând cont de faptul că autorizațiile sunt alocate în funcție de acesta din urmă.” De menționat că, în cazul flotelor mari, pot fi desemnate mai multe persoane care să reprezinte firma în relație cu BIREG.

Cazuri în care este obligatorie înregistrarea BIREG (inclusiv curse goale conectate la acestea):

• un transportator maghiar livrează mărfuri din Ungaria în afara UE, sau aduce mărfuri în Ungaria din afara UE, cu autorizație CEMT

• un transportator al unui stat membru UE transportă mărfuri din Ungaria în afara Uniunii, sau aduce mărfuri în Ungaria din afara Uniunii, utilizând autorizație de terță țară sau CEMT

• un transportator din afara UE livrează mărfuri către/din Ungaria, sau prin Ungaria, cu autorizație sau CEMT

• un transportator rezident în UE sau maghiar trece prin Ungaria, în scopul tranzitului, iar cursa este efectuată cu CEMT

• un transportator dintr-un stat membru al UE efectuează sarcini de transport de cabotaj, în Ungaria

• transport de mărfuri proprii din Ungaria în afara Uniunii, sau din afara Uniunii în Ungaria, cu un vehicul cu masa maximă admisă de peste 3,5 t, dacă transportul este supus unei autorizații. (Sursa: MKFE)

Pași de urmat

Siegfried Mayer a explicat că înregis trarea se face, practic, în cascadă. Primul pas este reprezentat de înscrierea companiei, după care vine rândul parcului, pentru ca abia apoi să fie înregistrată fiecare cursă, cu menționarea traseului. Bineînțeles, toți acești pași trebuie finalizați înainte ca vehiculul să intre în Ungaria. „Este esențial ca aceste înregistrări să fie conform făcute, pentru că, în cadrul unui control, inspectorul va realiza personal înscrierea în BIREG și va stabili gravitatea abaterii. Dacă, de exemplu, firma a înregistrat și capul tractor, dar nu și semiremorca, amenda ar putea fi de 300.000 HUF (aproximativ 1.000 de euro), dar dacă înregistrarea nu a fost făcută în totalitate, este posibil ca fapta să fie echivalată cu lipsa licenței de transport, amendată cu 800.000 HUF (aproximativ 2.500 de euro)”, a mai arătat secretarul general adjunct FORT.

În opinia sa, un semnal că se fac abuzuri ar putea fi reprezentat de aplicarea de sancțiuni, într-un număr ridicat, companiilor care nu sunt înregistrate, în condițiile în care, în momentul controlului, nu sunt implicate în curse care să facă obiectul înregistrării în BIREG. „Vom urmări evoluția implementării acestor măsuri, vom ține le gătura cu reprezentanții NIT Hungary și vom comunica toate nou tățile apărute”, ne-a promis, în final, secretarul general FORT.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.