VAN MOER ROMANIA – Know how belgian, practici de succes testate

Deja cunoscută pe plan internaţional, compania Van Moer a decis să dezvolte afacerea şi în România. Iar reţeta are la bază trei elemente care promit realizări pe termen lung: experienţa unui cărăuş cu tradiţie, clienţi internaţionali şi atuurile pe care le oferă în acest moment piaţa locală. De altfel, filiala deschisă în România la 1 ianuarie 2011 s-a afirmat deja printr-o dezvoltare accelerată.

În prezent, Van Moer deţine în România o flotă de 40 de camioane, care transportă în special în Comunitate şi aproximativ 70 de angajaţi, în cea mai mare parte şoferi. Multe companii belgiene au facilităţi de producţie în România, 95% din mărfurile acestora sunt transportate către Vestul Europei, firma lucrând mai ales cu camioane complete în regim regulat. Iar lucrurile merg după principiul potrivit căruia o companie modernă de transport nu se mai bazează numai pe servicii pure de transport, oferind un concept total. În afacerile de astăzi a oferi valoare adăugată reprezintă un proces continuu, în care Van Moer caută o combinaţie perfectă între eficienţă şi profitabilitate împreună cu clienţi. Iar măsurile sunt în cea mai mare parte foarte concrete, urmărind în mod direct operaţiunile efectuate şi înscriindu-se într-un proces de îmbunătăţire continuă.

Procese bine puse la punct

Clienţii beneficiază de persoane dedicate în cadrul sectorului administrativ Van Moer, care cunosc foarte bine specificul acestora şi operaţiunile realizate în parteneriat, oferind o punte de comunicare eficace. În plus, la nivelul companiei a fost elaborată o aşa numită matrice, care include specificaţiile clienţilor, fiecare dintre aceştia beneficiind în paralel de o fişă proprie, unde pot fi vizualizate nevoile beneficiarului, dar şi analize privind modul în care acestea pot fi integrate cât mai bine în structura existentă. Atât personalul administrativ cât şi cel operaţional pot propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii, care sunt evaluate de managementul companiei împreună cu clienţii. În acelaşi timp, investiţiile în sisteme IT reprezintă un proces continuu în cadrul Van Moer. Softurile sunt dezvoltate in-house, având aplicaţii specifice în funcţie de fiecare business în parte. Sunt funcţionale sisteme TMS (Transportation Management System), de planificare, dar şi de management al flotei. De exemplu, sistemul de planificare ia în calcul atât disponibilitatea şoferilor, cât şi a maşinilor, şi oferă conducătorilor auto posibilitatea de a printa instrucţiuni detaliate privind comenzile, astfel încât activitatea să poată fi realizată în mod corect. Sistemul raportează de asemenea date privind echipamentele necesare atât la încărcare, cât şi la descărcare, dar şi cererile privind pregătirea şoferilor pentru marfa transportată.

În plus, toate camioanele sunt dotate cu computere de bord Transics, care permit urmărirea lor în timp real, dar şi comunicarea cu şoferii printr-un sistem GPRS şi stocarea informaţiilor privind fiecare cursă. Toate aceste computere sunt sincronizate cu tahograful camionului, dispecerii putând consulta în orice moment perioadele de lucru şi odihnă efectuate, informaţii care ajută semnificativ în alocarea curselor. De asemenea, sistemul oferă rapoarte zilnice privind apariţia de iregularităţi în activitate, precum opriri îndelungate fără a exista o explicaţie în acest sens. Pregătirea şoferilor este foarte importantă, la nivelul Van Moer existând traineri care pun accentul pe calitate, siguranţă, dar şi pe protecţia mediului. Şoferii beneficiază de training privind condusul economic, rolul celor care realizează pregătirea fiind considerat crucial în cadrul companiei.

Eficienţă prin transport combinat

Van Moer reuşeşte să îşi optimizeze activitatea flotei, combinând foarte bine diferite moduri de transport şi folosind eficient depozitele pe care le operează. În această perioadă, compania inaugurează în Timişoara un depozit care va avea în prima etapă o suprafaţă de aproximativ 2.700 mp, închiriată în cadrul unei facilităţi de 10.000 mp a unui dezvoltator local. „Este vorba despre un depozit Clasa A, cu toate facilităţile necesare, în apropiere de aeroport şi de Centura Timişoarei, cu un acces foarte bun şi o vizibilitate optimă. Nu pot să spun că depozitul are un grad de ocupare de 100%, dar ne apropiem de 70% şi avem deja 4-5 clienţi pentru care vom face distribuţie naţională din acest depozit. Pentru unii dintre ei facem şi transportul din afara ţării către România. Pentru început, vom avea la Timişoara un personal de 5 angajaţi“, a precizat Alain Schodts, directorul general Van Moer Group Romania. El a precizat că următorul pas al dezvoltării va fi, probabil, operarea unor facilităţi în Ploieşti, considerat a fi punct strategic pentru operaţiunile companiei, mai ales în contextul existenţei în acest oraş a unor oportunităţi intermodale. „În prezent lucrăm la un proiect de conexiune intermodală (pe tren) între Portul Anvers şi Ploieşti. Deocamdată nu avem infrastructură acolo, dar în momentul în care vom decide să demarăm activitatea, vom avea tot ce ne trebuie, cel puţin pentru o activitate de cross-docking. Diferit în abordarea noastră este faptul că dorim să aducem trenurile peste munţi. Sperăm să demarăm o activitate de acest tip în Ploieşti până la sfârşitul anului“, a concluzionat Alain Schodts, subliniind, totodată, avantajele unei eventuale linii de transport feroviar Belgia-România, din punctul de vedere al protecţiei mediului, dar şi al economiei… de timp.

Despre Grupul Van Moer

Jo van Moer şi soţia sa Anne sunt fondatorii grupului belgian Van Moer, construind o companie de transport care s-a dezvoltat rapid într-un operator logistic important. Cu peste 500 de angajaţi la nivel internaţional, Van Moer oferă servicii diversificate în diverse sectoare, de la transport de mărfuri generale în trailere cu prelată, la operarea de containere, service, depozitare, transporturi speciale etc. Flota grupului include la ora actuală 210 tractoare şi 300 de trailere, pentru care compania asigură operaţiunile de reparaţii şi întreţinere prin intermediul propriilor ateliere. Pentru a asigura clienţilor o gamă de servicii personalizate, grupul Van Moer oferă şi soluţii multi-modale, cum ar fi transport naval sau feroviar. Van Moer Belgia este de asemenea prezent în sectorul de distribuţie, prin intermediul Van Moer Distribution, care operează 100 de vehicule ce deservesc importante lanţuri de supermarketuri din Belgia şi Luxemburg. Cu 122.000 mp de depozite în diverse locaţii, Van Moer Rail este specializată în depozitarea şi manipularea diverselor tipuri de mărfuri. Linia ferată de interior permite manipularea mărfurilor în orice condiţii meteorologice. Compania dispune de asemenea de echipamente specializate, cum ar fi maşini de paletizat sau de tăiat role de hârtie. stop-shop, compania oferă şi posibilitatea stocării şi încălzirii containerelor cu mărfuri periculoase. Licenţa Seveso permite, de asemenea, stocarea cisternelor cu brom şi alchili metalici, în cadrul unei infrastructuri special proiectate. Nu în ultimul rând, parte a grupului este şi departamentul ACS (Antwerp Customs Services), care oferă soluţii vamale pentru clienţii din Belgia, Olanda şi Germania, cum ar fi declaraţii de import şi export, reprezentare pe partea de taxe, documente de tranzit, inspecţii veterinare, consultanţă etc.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.