Vântul schimbării

În transporturile rutiere s-a dezvoltat un conflict care a cuprins aproape întregul sector, între şoferi şi patronii firmelor de transport. Primii se plâng de condiţiile grele de muncă şi salariile mici pe care le primesc, în timp ce patronii vorbesc despre indisciplină, slabă pregătire şi chiar furturi grosolane. Adevărul… din anumite puncte de vedere, ambele părţi au dreptate şi acesta este momentul în care începe căutarea vinovaţilor. Astfel, conflictul se adânceşte, punând ambele părţi într-o situaţie anormală – pe de o parte lucrează împreună, iar pe de altă parte se consideră păcăliţi şi încearcă să se „faulteze“ reciproc pentru a limita „nedreptatea“. Faptul că o asemenea situaţie este neproductivă este de la sine înţeles şi tocmai de aceea schimbarea mentalităţilor este obligatorie. S-a vorbit multă vreme despre o listă „neagră“ a şoferilor care produc în mod regulat probleme, însă, din diferite motive, acest proiect nu a fost pus în practică. Ar fi legală o asemenea listă şi, mai ales, ar avea potenţialul de a normaliza raporturile dintre patroni şi şoferi? Probabil că nu. Şi tocmai de aceea, în cadrul conferinţei pe care am organizat-o la Poiana Braşov, s-a vehiculat o idee nouă, care presupune o schimbare la 180 de grade a abordării – crearea unei liste „albe“. Patronii şi şoferii ar putea lucra „umăr la umăr“ la completarea acestei liste, care ar scoate în evidenţă partea bună a lucrurilor. În aceste condiţii, toţi şoferii îşi vor dori să fie incluşi pe listă, iar continuitatea la locul de muncă, performanţele profesionale, conduita corectă ar putea fi câteva dintre criteriile care să stea la baza acumulării de puncte. Potenţiala problemă privind legalitatea dispare şi, împreună cu alte câteva instrumente (de exemplu, asigurare de malpraxis pentru şoferi), s-ar putea pune bazele unui nou început pentru transporturile rutiere.

Va fi nevoie de participarea unui număr cât mai mare de firme de transport şi de stabilirea unor reguli precise privind accesul la listă, modul de introducere a datelor, situaţiile care duc la punctare sau depunctare… şi, bineînţeles, va fi nevoie de răbdare, deoarece o asemenea listă îşi va produce efectele după o perioadă relativ lungă de timp. În ceea ce priveşte efortul de introducere a informaţiilor, acesta ar putea fi limitat dacă s-ar merge pe ideea ca şoferii să-şi introducă singuri datele, iar administratorul listei ar avea grijă doar ca acestea să fie corecte, bineînţeles cu ajutorul angajatorilor. Se va găsi oare o entitate care să pună în practică un asemenea proiect? Care să beneficieze de respectul şi încrederea breslei? Îşi va putea asuma vreo societate de asigurări un produs de malpraxis pentru şoferi? Iată două proiecte în care revista Ziua Cargo s-a implicat şi pe care le va sprijini în continuare pentru a fi puse în practică. Însă cea mai importantă întrebare este: sunt pregătiţi transportatorii pentru schimbare?

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.