La începutul lunii februarie, un autocar înmatriculat în România s-a răsturnat în Ungaria. Din fericire, au fost doar câţiva răniţi, iar ştirea prezentată în grabă la televiziuni a fost completată de informaţii venite din partea instituţiilor statului, referitoare la şofer, autocar şi firmă. Mai mult decât atât, SMURD, ISCTR şi Poliţia Rutieră au trimis câte un echipaj la faţa locului. Foarte frumos! Iată că instituţiile române devin tot mai atente şi reacţionează tot mai prompt… Dar mai este un amănunt legat de accident – autocarul respectiv avea 15 ani vechime. Aceasta este poza României – o ţară care avansează instituţional în materie de dotări şi reacţie, dar cu un mediu privat care de mult a început să caute profitabilitatea în zone care nu au legătură cu principiile ce funcţionează în mod tradiţional în economiile ţărilor membre ale UE. Îmi închipui că, odată introdusă taxa suplimentară de 7 eurocenţi pentru litrul de carburant, vom avea şi mai multe echipaje pregătite să se deplaseze la un eventual accident. Vom avea poate şi un elicopter sau un avion… şi vom fi mândri de ţara noastră. Doar că, foarte probabil, următoarea tragedie va avea în centrul atenţiei un autocar de 20 sau 25 de ani vechime. Nu mă număr printre aceia care consideră că statul ar trebui să oprească orice achiziţie şi laud cu toată sinceritatea momentele în care instituţiile funcţionează şi, bineînţeles, nu îmi doresc ca maşini de salvare sau poliţie să aibă dificultăţi tehnice în timpul intervenţiilor. Dezechilibrul însă a devenit prea mare. Toată lumea comentează scăderea dramatică a consumului în România. Puterea de cumpărare a românilor care încă îşi mai permit, financiar şi psihic, să plece într-o excursie în străinătate este atât de scăzută, încât nu se poate comenta vechimea mijlocului de transport în care vor urca. Implicit, firmele, încercând să identifice masa potenţialilor clienţi, ajung la pachete cu tarife care implică scăderea standardelor. Reţeta profitului a devenit una tristă – maşini tot mai vechi care, la actualele calcule, nu vor mai fi niciodată schimbate, şoferi plătiţi slab, eventual angajaţi sezonier sau, şi mai bine, pensionari, şi, să recunoaştem, „ocolirea“ la maxim a plăţilor către stat. În transportul naţional de mărfuri şi pasageri, profitul contabil a devenit de mult o poveste în care foarte puţini mai cred. Doar transportul internaţional şi intracomunitar mai funcţionează decent, aruncând un văl de falsă normalitate peste cumplita realitate naţională. Şi nu este vorba doar de cei 7 eurocenţi. Deranjant este faptul că la televizor cu toţii spun ceva, iar atunci când deciziile sunt luate… Autorităţile continuă să arate neîncredere şi dispreţ pentru proprii cetăţeni şi impun modalităţi tot mai eficiente prin care resursele sunt scoase din economia privată şi duse către buzunarele neproductive ale bugetului de stat.
Din păcate, aceste măsuri afectează în primul rând firmele frumoase. Cele care îşi ţin toate evidenţele, care îşi planifică activitatea cu grijă, care ar trebui să fie locomotiva pieţei autohtone în lupta tot mai dură a concurenţei de pe piaţa europeană.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
