Acciza la carburanți, majorată imediat după eliminarea supraaccizei

La numai o zi de la promulgarea, de către președintele Klaus Iohannis, a legii prin care Parlamentul a eliminat supraacciza de 7 eurocenți/l de benzină și motorină, Ministerul Finanțelor a majorat acciza la carburanți, în 31 decembrie 2019.

Astfel, de la 1 ianuarie 2020, acciza este de 1,773 lei/l la benzină și de 1.625 lei/l la motorină, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor pe site-ul propriu, în 31 decembrie 2019.

Cu numai o zi înainte, pe 30 decembrie, după publicarea în Monitorul Oficial al legii de eliminare a accizei suplimentare introduse de Guvernul PSD-ALDE în septembrie 2017, accizele la carburanți aplicabile de la 1 ianuarie 2020 scăzuseseră la valoarea de 1,656 lei/litru la benzină și de 1,518 lei/litru la motorină.

Pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost postat, la secțiunea ”Domenii”, următorul anunț:

Nivelul accizelor aplicabil în anul 2020

În conformitate cu prevderile art.342 alin.(1) și (2) și art.442 alin. (1) și (2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la actualizarea cu creșterea prețurilor de consum comunicată oficial de Institutul Național de Statistică.

Nivelul accizelor prevăzut în coloana 6 din Anexa nr.1 la Codul fiscal, actualizat pentru anul 2020 este următorul:

Potrivit art. 342 alin.(1) și (2) și art. 442 alin. (1) și (2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, actualizarea nivelului accizelor se face cu “creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”.

Așadar, ministrul Finanțelor trebuia să publice lista “până cel târziu pe data de 20 octombrie”. 

Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor a trebuit să identifice o soluție pentru a respecta legislația comunitară, care prevede că nivelul total al accizelor trebuie să se situeze cel puțin la nivelul minim impus de Directiva 96/2003.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.