Copacii, florile și iarba verde au adus de la început promisiunea unei atmosfere plăcute… într-un loc în care toată lumea muncește.
La recepție am fost salutat politicos. Am spus cine sunt și am fost invitat să iau loc. Nu am așteptat mult. O altă persoană m-a preluat și m-a condus în sala unde urma să aibă loc interviul. Pe drum am străbătut câteva culoare și am putut vedea mai multe birouri. Oamenii păreau preocupați, chiar grăbiți… însă relaxați. Pe mai multe panouri erau prinse poze în care angajații cu cele mai bune rezultate zâmbeau satisfăcuți. Puțin mai departe erau expuse desene realizate de copiii angajaților și, imediat, a urmat o zonă în care am putut admira numeroase diplome legate de activitățile de responsabilitate socială întreprinse de angajați la îndemnul companiei. Bineînțeles, înainte de a începe interviul, am fost întrebat ce doresc să beau. Am ales un ceai, iar servirea a fost la nivelul unui restaurant cu pretenții.
Interviul a fost un succes, dar știam asta încă înainte de a-l începe.
Cel mai frapant lucru este că toată lumea zâmbea cu sinceritate.
Sigur, este vorba despre o companie multinațională, cu reguli numeroase și experiență de zeci de ani. Cu o capacitate cultivată pentru a atrage și menține angajați de calitate.
Stau și mă gândesc… nu îmi amintesc în toată experiența mea profesională să fi vizitat vreo firmă de transport unde șoferii să zâmbească. Chiar aș putea afirma că aproape întotdeauna i-am văzut încruntați și nemulțumiți. În general, nici ceilalți angajați din firmele de transport nu sunt relaxați.
Și mai îngrijorător este faptul că, în cele mai recente deplasări prin țară, am constatat că nici patronii nu mai zâmbesc.
A apărut la nivel național un fel de resemnare… Nimeni nu vrea să renunțe la afacerea care le-a adus prosperitatea materială și a reprezentat cea mai importantă și reprezentativă periodă a vieții, dar, în majoritate, se gândesc la un fel de conservare a activității și în mod cert la stoparea investițiilor în creșterea flotei.
Poate realizarea unui depozit și închirierea lui… sau poate niște birouri, de asemenea pentru închiriat… sau poate turism… nici agricultura nu ar fi rea…
Vorbim tot mai mult despre sisteme și proceduri care să ducă la scăderea costurilor, creșterea productivității, dar am neglijat cel mai important aspect – dorința de a investi în continuare în activitatea de transport. Unde este entuziasmul care a dus la apariția atâtor firme frumoase, unde este sentimentul că se poate realiza orice și că nu există obstacol care să nu poată fi depășit?
Să fie prețul motorinei de vină, infrastructura rutieră precară, fiscalitatea ridicată, clienții care nu se uită decât la preț sau poate șoferii, care sunt așa cum sunt?
Dar toate aceste probleme au fost întotdeauna prezente, chiar dacă la un alt nivel. Însă cine și-ar putea dori să joace toată viața Popa Prostu sau Tabinet. A venit momentul să încercăm și jocul de Bridge.
Fără entuziasm, fără dorința de „a juca” cu plăcere chiar și după noile reguli, transportatorii se vor așeza direct la masa de Poker, unde eșecul este doar o chestiune de timp.
În lunga lor experiență, marile corporații au învățat că dorința de dezvoltare trebuie păstrată permanent vie – nu există limite și nici pauze.
Vor reuși firmele românești de transport să-și regăsească la timp tinerețea?
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
