Ponta: Drepturile de autor vor fi reglementate în noul Cod Fiscal

Situația drepturilor de autor, care le-a creat transportatorilor „o instabilitate“, va fi reglementată în nou Cod Fiscal, odată cu îndreptarea altor „aberații din legislaţia fiscală“, promite premierul Victor Ponta.

Proiectele noului Cod Fiscal și de Procedură Fiscală vor intra în primă lectură în Guvern la mijlocul lui februarie, urmând să fie aprobate și înaintate spre dezbatere Parlamentului în luna martie. Victor Ponta a anunțat că aceste acte normative ar putea fi aprobate prin lege până în luna iulie, astfel încât să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016.

„Domnul ministru Vâlcov a venit cu o soluție temporară în cazul impozitării copiilor pentru niște alocații pe care nu le primiseră, dar soluţia de durată este noul Cod Fiscal, în care vom îndrepta multe alte aberaţii din legislaţia fiscală, care vin din urmă. Şi putem să rezolvăm şi problema farmaciştilor, care acum sunt sau nu sunt, într-un fel, impozitaţi, şi a transportatorilor, unde iarăşi s-a creat foarte multă instabilitate, a drepturilor de autor. Vreau să terminăm o dată cu drepturile de autor, să nu mai trimitem oamenii în instanţe să se judece cu ANAF. Vreau să scrie foarte clar în Codul fiscal. Vreau să facem un Cod Fiscal foarte clar pentru toată lumea, de la 1 ianuarie 2016 – pe înţelesul oricui are zece clase -, ce taxe plăteşte şi să nu mai vină ANAF peste 3 ani, peste 5 ani, peste 7 ani, să înceapă să recalculeze din urmă tot felul de lucruri“, le-a spus premierul miniștrilor, în şedinţa de Guvern din 21 ianuarie.

Şeful Executivului i-a cerut atunci ministrului Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, să prezinte spre primă lectură în Guvern, până pe 20 februarie proiectele privind noul Cod Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

„Acesta este proiectul cel mai important şi vă rog, 15 februarie, cel mai târziu 20 februarie, domnule ministru, vreau să veniţi în primă lectură cu noul Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală. Sigur, îl trimitem în Parlament, încercăm să avem dialog – dacă vor cei de la Opoziţie să avem dialog; dacă nu vor să avem dialog, îl adoptăm şi facem lucrurile cum trebuie“, a precizat Victor Ponta. Premierul a insistat că obiectivele din aceste acte normative sunt „asigurarea unei legislaţii clare, fără ambiguităţi şi fără interpretări“ şi „stabilirea unor reguli clare pe care le ştiu toţi şi trebuie să le aplice“.

Dosare în pregătire pentru 800 de transportatori

Sumele astronomice percepute pentru difuzarea operelor muzicale în autocare, microbuze și autobuze de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în baza Legii nr. 8/1996 pun în pericol existența operatorilor de transport.

Circa 400 de companii au fost date în judecată, iar alte 800 au în pregătire dosare din partea organismelor de colectare a sumelor aferente drepturilor de autor – Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM).

Sumele imputate unei singure firme ajung la sute de mii de lei, pentru simplul motiv că au mijloacele de transport dotate cu sisteme audio-video. Nu contează că la radio se ascultă de fapt numai știri iar pasagerii apelează la servicii de transport pentru a se deplasa dintr-o localitate în alta, nu pentru a asculta muzică.

O mână de ajutor din partea RAR

În urma notificărilor primite din partea operatorilor de transport, Registrul Auto a elaborat un act normativ pentru modificarea normelor metodologice pentru clasificarea pe categorii a autobuzelor și microbuzelor.

Astfel, de la data de 23 iulie 2014, pentru autobuzele/microbuzele clasificate la categoria I este obligatorie existența instalației de sonorizare, care trebuie să fie formată dintr-un difuzor la minim 8 locuri și un microfon pentru șofer și ghid. Practic, a fost abrogat criteriul prin care, pentru categoria I, era obligatorie dotarea autovehiculului cu radio și casetofon sau CD player.

Se creează astfel o nouă posibilitate de apărare pentru operatorii de transport acționați în judecată.

În ceea ce privește clasificarea pe stele, RAR nu a putut interveni, criteriile fiind elaborate la nivel internațional de către IRU.

În perioada 23 iulie 2014 – 21 ianuarie 2015, în reprezentanțele județene ale Registrului Auto Român au fost clasificate la categoria I un număr de 3.276 autovehicule, din care 1.421 la prima clasificare și un număr de 1.855 la prelungire de clasificare.

Dotarea cu radio și casetofon sau CD player nu mai este obligatorie pentru categoria I.

Modificarea normelor metodologice pentru clasificarea pe categorii a autobuzelor/microbuzelor

Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 458/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea pe categorii a autobuzelor și microbuzelor utilizate pentru transportul public de persoane prin servicii regulate în trafic național a fost modificat prin Ordinul ministrului transporturilor nr 1148/2014 apărut în Monitorul Oficial nr. 544 partea I din 23 iulie 2014, în vigoare de la 23 iulie 2014.

Modificările sunt:

Art. 2.- dispar subpunctele c – referitor la definirea transportului public de persoane; g și h – referitoare la însemnele clasificării și la vigneta de valabilitate.

– se modifică subpunctul j – denumirea Ministerului Transporturilor

Art. 3. – apare posibilitatea deplasării la sediul firmei pentru un număr > 5 autovehicule.

Art. 6. – apare (2) documentele pot fi transmise și electronic.

Art. 7. – se abrogă (2) și (3) se referă la județul unde se efectuează clasificarea.

Art. 8. se abrogă – se referă la efectuarea inspecției fără preaviz și în orice moment.

Art. 14. – se abrogă (2) și (3) se referă la însemnele clasificării și la vigneta de valabilitate.

ANEXA nr. 1.

– se abrogă criteriul de clasificare 4.6 – scrumiere

– se abrogă criteriul de clasificare 9.3 – radio și casetofon sau CD player (a fost valabil numai pentru categoria I)

– II punctul i se abrogă – se referă la scrumiere

ANEXA nr. 4 se abrogă se referă la însemnele de clasificare.

ANEXA nr. 5 se abrogă se referă la simboluri ale echipamentelor atașate panourilor de clasificare.

Cât? Cui? Până când…?

Sumele percepute pentru difuzarea operelor muzicale în autocare, microbuze și autobuze de către ORDA pun în pericol existența operatorilor de transport. Circa 400 de companii au fost date în judecată, iar alte 800 au în pregătire dosare din partea organismelor de colectare a sumelor aferente drepturilor de autor – UPFR, UCMR-ADA și CREDIDAM.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.