Ce este mai puternic într-un om, instinctul de conservare, adică supravieţuirea, sau dorinţa de a respecta legislaţia? Aparent o întrebare stupidă, însă, în ultimii ani, capătă tot mai mult sens în industria transporturilor. Asistăm an de an la tragedii pe şosele şi încercăm să le dăm explicaţii. Acolo şoferul a adormit, dincolo viteza a fost prea mare sau a explodat o anvelopă… În cazul accidentului din Grecia se pare că a fost vorba despre o defecţiune la sistemul de frânare, iar şoferul nu avea atestat şi, se pare, nici măcar permis… „Ceasul rău“ ne-am obişnuit să spunem, dar doar atât… Nu cumva aceste accidente ne transmit ceva? Pentru siguranţa rutieră merită să alocăm cât mai mult timp… şi bani. Numai să le avem. Am observat, în ultimii ani, o luptă disperată a companiilor de transport pentru a reduce costurile. Şi tot mai mulţi sunt cei care semnalează că, în prea multe cazuri, tarifele de transport sunt sub costurile reale. Necunoaşterea costurilor, dumping, evaziune fiscală, aprovizionări din surse dubioase sau neglijarea întreţinerii parcului şi plata cu întârziere a salariilor? Câte puţin din toate, însă, pe şosea, riscurile devin iminente atunci când starea tehnică a camionului este neglijată şi şoferii sunt supuşi la presiuni prea mari. Acestea sunt două aspecte ce pot avea impact major asupra costurilor de transport. Cine poate preveni astăzi deraparea? În primul rând, transportatorii! Ei sunt conştienţi de pericol şi nu vor coborî tarifele dincolo de graniţa care asigură un nivel minim (măcar cel legal) de siguranţă rutieră. Doar dacă… în celălalt taler al balanţei, se află supravieţuirea – pentru mulţi, aceasta va cântări mai greu, iar accidentele cele mai grave din ultima perioadă demonstrează fără umbră de îndoială că latura financiară îşi exercită presiunea implacabilă (maşini vechi, şoferi cu probleme, defecţiuni tehnice etc). Atunci, autorităţile! Prin controalele numeroase şi amenzile mari, ISCTR va reuşi să oprească şi, dacă altfel nu se poate, să scoată de pe piaţă firmele periculoase. Dar atâta vreme cât, înaintea fiecărui „filtru“, coloane lungi de camioane se opresc pentru a evita controlul şi amendaţi rămân doar cei atât de „inconştienţi“ încât să creadă că sunt în regulă, cel puţin pentru moment, mă îndoiesc de eficacitatea acestui demers, ca reglator al pieţei. Mai rămân puternicele mecanisme ale economiei de piaţă – cererea şi oferta. În timp, clienţii de transport vor înţelege importanţa unui tarif corect. Ar fi frumos să fie aşa, însă… Astăzi, negocierile dintre transportatori şi clienţii lor sunt extrem de abrupte. Practic, de cele mai multe ori, negocierile nici nu au loc. Clientul solicită pur şi simplu o reducere a sumei facturate cu x%. Şi asta este tot! De fapt, nu este tot, pentru că, dacă vrei să semnezi contractul şi, eventual, să primeşti şi curse ulterior, este nevoie de anumite „atenţii“, că doar suntem în România. Deci, nici asta nu funcţionează. Acum poate înţelegem mai bine de ce, de-a lungul timpului, mulţi transportatori au solicitat stabilirea unui nivel minim pentru costul pe km. Dar, nu-i aşa, o asemenea măsură ar interfera cu principiile economiei de piaţă, libera concurenţă, stabilirea tarifelor în urma întâlnirii cererii cu oferta… Tocmai am stabilit că aceste aspecte nu funcţionează astăzi pe piaţa de transport. S-ar putea stabili printr-un act normativ un cost minim pe km? Eventual unul care să nu fie impus, dar care să ducă la anumite controale şi explicaţii din partea celor care nu îl respectă.
Cu siguranţă că da! De altfel, dacă mai există cineva în rândul autorităţilor care încearcă să ajute cu sinceritate transporturile rutiere, ar trebui să pornească chiar de aici. Pe de altă parte, experienţa spune că, pe măsură ce statul se implică mai mult într-un domeniu, problemele se înmulţesc. Cert este că situaţia se degradează şi astăzi îmi este mai frică să plec la drum cu maşina decât îmi era ieri.
Împreună mişcăm lucrurile!
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
