Haideţi să ne aşezăm împreună la o masă rotundă imaginară şi să schiţăm portretul transportatorului român de succes. Acesta are bineînţeles o flotă nouă de camioane şi angajaţi fideli, care părăsesc firma doar la pensie. Că doar patronul le dă salarii mari, că are de unde. Rata profitului ar trebui să fie una ponderată, pentru că este concurenţă mare în acest domeniu – să spunem de aproximativ 10%. Ce spuneţi? Exagerez! Atunci să acceptăm că suntem în perioada post criză şi să ne mulţumim cu 5%. Cum? Nici 3% rata profitului? Să ne întoarcem cu picioarele pe pământ – un transportator român de succes are o flotă care, în parte, conţine camioane noi, dar şi unele mai vechi, ieşite din perioada de leasing (echilibrul între ele este delicat şi esenţial), angajaţii sunt mai degrabă nemulţumiţi din punct de vedere al salariilor şi, de altfel, există o rotaţie destul de ridicată a personalului (în special a şoferilor), iar rata profitului este de aproximativ 0,99% (variaţiile sunt extrem de mici). Ştiu, lucrurile nu arată prea bine când le pui pe hârtie. Te întrebi, în mod justificat, unde mai este succesul? În maşina scumpă cumpărată în 2007 sau 2008? În cel mai bun caz, aceasta este privită ca o achiziţie extravagantă. Unii chiar sunt uimiţi de faptul că au putut da atâţia bani pe o maşină, cu doar 6-7 ani în urmă. Atunci poate vila cochetă construită la marginea oraşului? Nu sunt puţini cei care îşi fac cruce şi mulţumesc divinităţii că au făcut-o atunci când încă mai puteau face acest pas. Nici salariul patronului, care este administrator şi director general al companiei, nu pare a fi un indicator al succesului. Dacă stabileşte un cuantum ridicat al acestuia, profitul primeşte o lovitură din care s-ar putea să nu îşi mai revină, aşa minuscul cum e. Paradoxal, marele succes al unei firme de transport este atunci când aceasta este capabilă să îşi plătească integral salariile, facturile la furnizori şi, mai ales, dările la stat. Este o mândrie reală şi justificată ca, la fiecare final de an, să poţi spune: „Sunt curat din punct de vedere fiscal, am plătit toate datoriile şi firma este profitabilă!“ Dar totuşi, 1% rata profitului pare aproape un joc la ruletă. Orice defecţiune neprevăzută, orice greşeală a unui angajat, un accident, chiar şi o ţeavă care se sparge la vila construită în epoca prosperă pot arunca firma în zona periculoasă. Se mai poate face ceva? Poezia o ştim pe dinafară – controlul strict al tuturor costurilor, recrutarea cu grijă a angajaţilor, verificarea clienţilor… Poate este momentul ca expeditorii şi clienţii finali să recunoască că au mers prea departe. Să stabilescă la unison tarife care să asigure stabilitatea celor care le transportă mărfurile. Adică, să le spună transportatorilor care nu sunt de succes: „nu mai mergem cu voi pentru că aveţi preţuri prea mici, daţi ţepe la furnizori, faceţi evaziune şi salariile sunt plătite cu luni de zile întârziere sau deloc“. Să recunoaştem cu realism că este puţin probabil să se întâmple acest lucru. Statul ar putea ajuta acceptând stabilirea unui tarif minim sau cost minim pentru transport. Ştiu, aceasta ar fi o măsură anticoncurenţială şi aici, la noi, suntem foarte atenţi cu asemenea lucruri. Şi dacă tot vorbim de Stat, a apărut pe site-ul Ministerului Transporturilor un pachet de legi privind examinarea personalului implicat în transporturi (atestatele pentru persoane desemnate, şoferi etc). Se propune ca fiecare examinator să primească 10 lei pentru fiecare candidat, net. Nu vă ridicaţi de pe scaune, nu este cazul să vă enervaţi. Şi până acum primeau această sumă – unii dădeau mai mult, alţii mai puţin, unii la „alb“, alţii într-un plic… Practic, nu se schimbă mare lucru, dar probabil îşi doresc şi ei să meargă pe stradă cu capul sus, putând justifica legalitatea sumelor primite, alături de patronii de succes. Greu de spus cine rămâne cu mai mulţi bani. Surse din piaţă vorbesc că ar fi între 2.500 şi 4.000 de examinaţi pe săptămână la nivel naţional. Iar „preţul piperat“, adică taxele la Stat le plătesc institutele de formare profesională, adică tot din banii încasaţi de la angajaţii firmelor de transport. Adică alţi bani din prospera activitate de transport.
Trist, dar adevărat, proverbul „cine împarte parte îşi face“.
Împreună mişcăm lucrurile!
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
