RENAULT TRUCKS T HIGH 1894 EDITION: Ediție limitată pentru 125 de ani de istorie

Renault Trucks sărbătorește 125 de ani de istorie cu o nouă ediție limitată, denumită T High 1894 Edition. Combinând un stil modern cu aluzii la istoria acestei mărci, numai 125 de astfel de vehicule vor fi comercializate în Europa. Constructorul francez își onorează originile cu acest vehicul, care poartă culorile logo-ului Berliet.

Istoria Renault Trucks este indisolubil legată de două nume mari care și-au asumat pionieratul în domeniul auto european: Marius Berliet și Louis Renault.

Marius Berliet, născut în 1844, a proiectat și construit primul său motor cu un cilindru, în anul 1894, moment care a reprezentat piatra de temelie a dezvoltării uneia dintre mărcile mamă ale bine-cunoscutului fabricant din zilele noastre și pe care îl onorează această ediție specială. Un an mai târziu, Marius a construit primul său automobil pe benzină.

Prima sa comandă a venit tot în 1894, din partea unui domn pe nume Porte – un producător de mătase din Lyon – care i-a plătit 10.000 de franci. După 3 ani, când camionul Berliet i-a fost livrat clientului, acesta i-a cedat atât vehiculul, cât și banii lui Marius. Dar Marius a trebuit să se lupte timp îndelungat cu dezaprobarea tatălui său și cu lipsa de resurse, înainte de a fi capabil să cumpere atelierele Audibert și Lavirotte, care au reprezentat nucleul viitoarei sale fabrici Lyon-Montplaisir.

Louis Renault, născut în 1877, a început să facă lucrări mecanice într-un mic atelier din Billancourt, lângă Paris. La 21 de ani, a proiectat o cutie de viteze cu 4 trepte, inclusiv una cu sistem direct drive, care a fost și patentată, apoi a lansat primul său automobil, propulsat cu un motor cu ¼ CP, care a fost cumpărat de un prieten, avocat.

Ulterior, primul război mondial le-a asigurat ambilor pionieri o mulțime de comenzi. Berliet construia camioane – 40 de unități CBA pe zi – pentru frontul de la Verdun, iar Renault a fabricat 600 de mașini care au contribuit la victoria de la Marne. În plus față de acestea, fabrica Boulogne Billancourt mai producea motoare pentru avioane și transportoare de armament, iar în 1917, a fost proiectat primul tanc modern, din care au ajuns să se fabrice câte 30 de unități pe zi. La rândul său, Berliet a ajuns să fabrice câte 16 pe zi, la Venissieux.

Perioada 1919-1939 a marcat o diversificare a producției pentru ambii fabricanți, iar între 1952 și 1974 a urmat o serie de fuziuni importante în lumea auto franceză.

Laffly, Rochet-Schneider, Camiva și Citroën Poids Lourds au fost preluate de către Berliet în 1957, iar în 1955 s-a născut Saviem, din fuziunea Latil, departamentul Renault Truck și Somua.

În 1978, Berliet și Saviem au fuzionat pentru a crea un singur producător de camioane care a devenit, în 1978, Renault Vehicules Industriels.

În onoarea lui Berliet

Ediția specială limitată T High 1894 a fost proiectată să onoreze începuturile lui Berliet, dar și întreaga istorie a producției de vehicule comerciale din Franța.

Caroseria este vopsită în albastru „miez de noapte”, în timp ce anumite secțiuni ale vehiculului, inclusiv grila radiatorului, sunt subliniate cu galben auriu, iar alte componente, cum ar fi jantele, sunt vopsite în roșu.

T High 1894 este echipat, de asemenea, cu goarne aurii și cu un set de proiectoare pe acoperișul cabinei.

Mai multe detalii grafice pe caroserie, cum ar fi semnătura „Edition 1894” de pe ambele părți laterale precum și de pe spatele cabinei, scot în evidență liniile cabinei și conferă un plus de dinamism vehiculului. Carenajele laterale afișează un logo special desenat pentru această ocazie, cu contururile camioanelor iconice ale mprcii formând diamantul Renault Trucks, care are elementul reprezentativ al logo-ului Berliet – o locomotivă – în centru.

Echipamente de top

Interiorul cabinei afișează aceeași schemă cromatică, cu bordul și volanul în albastru și cu fețele ușilor având o tapițerie roșu cu albastru. Gurile de ventilație, încercuite cu roșu, completează armonia interioară a vehiculului. Scaunele din piele neagră Recaro au cusături roșii, în timp ce tetierele sunt brodate cu semnătura „Edition 1894”, în auriu. T High 1894 este echipat, de asemenea, cu preșuri cu cusături roșii și cu draperii aurii.

Această ediție limitată este echipată, de asemenea, cu echipamente de top, pentru a îmbunptpți confortul șoferului, cum ar fi bordul panoramic cu un ecran LCD „Edition 1894” și cu un display secundar Roadpad+ cu cameră pentru marșarier. În ceea ce privește puterea, T High 1894 este echipat cu un motor de 13 l, capabil să dezvolte 520 CP.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.