ASSAI: „Băieții deștepți” din asigurări vor să naționalizeze pierderile. DOCUMENT

Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) sesizează cele două Camere ale Parlamentului asupra unor prevederi din proiectul de lege privind Fondul de Garantare a Asiguraților, ce va avea ca obiectiv principal modul de  gestionare a sumelor de plată ce urmează a fi achitate creditorilor în situația în care o societate de asigurări intră în faliment.

„Proiectul de lege conține prevederi împotriva intereselor cetățenilor și asiguraților și încurajează firmele de asigurări să adopte soluția falimentului, reducând răspunderea acestora privind despăgubirea față de asigurați. Implicit, scade gradul de protecție al asiguraților, în situația extrem de probabilă, cu care asigurații se vor confrunta în următoarele luni”, reclamă preşedintele ASSAI, Cristian Muntean (foto).

Astfel, Art. 15 (2) prevede că “Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.”

Președintele ASSAI precizează că „acest paragraf are următoarea semnificație: creditorii (asigurații) vor primi o sumă ce nu va depăși plafonul de 450.000 lei, adică 100.000 euro/daună”.

„Asigurații și păgubiții societăților de asigurări aflate în faliment vor primi sume de despăgubire plafonate la acel cuantum chiar dacă instanța de judecată a admis că suma de plată cuvenită este una mult mai mare”, atrage el atenţia.

“Rog președinții celor două Camere ale Parlamentului să ia măsurile necesare de revizuire de urgență a acestui proiect de lege. Le recomand celor 70 de deputați susținători ai acestui proiect să își reconsidere poziția și să înțeleagă faptul că au fost atrași în jocul unor interese financiare ale unor ‘baieți deștepți’ din asigurări care vor să naționalizeze pierderile, în timp ce profitul firmelor de asigurări s-a volatilizat în mod deliberat”, reclamă Muntean.

Redăm integral comunicatul remis redacţiei de preşedintele ASSAI, inclusiv proiectul legislativ şi demersurile sale:

“Amintim faptul că, în piața de asigurări din Romania, există de aproximativ un an de zile, două societăți de asigurări aflate în etapa premergătoare falimentului.

Graba cu care acest proiect de lege a primit într-un timp record (sub 40 de zile de la înregistrarea lui)  toate avizele necesare (toate pozitive), ridică mari semne de întrebare. Iată termenele la care au primit avize favorabile:

  • Autoritatea de Supraveghere Financiară – la 18 zile de la inregistrarea proiectului de lege.
  • Guvern – la 20 de zile de la inregistrarea proiectului de lege.
  • Consiliul Legislativ – la 38 de zile de la inregistrarea proiectului de lege.

Coincidență sau nu, Autoritatea de Supraveghere Financiară amână prin tot felul de tertipuri recunoașterea oficială a falimentului acelor societăți de asigurări care nu mai îndeplinesc criteriile minime de solvabilitate, situație peste care se suprapune graba evidentă cu care acest proiect de lege nociv pentru asigurați și păgubiți, primește din partea Consiliului Legislativ, Guvernului și ASF, în timp record, toate avizele pozitive pentru ca acest proiect de lege să fie legiferat cât mai repede cu putință.

Avem convingerea că Autoritatea de Supraveghere Financiară NU va declara oficial falimentul celor două  societăți de asigurări până la legiferarea acestui proiect de lege.

Nu există nici o directivă europeană care să prevadă obligativitatea plafonării sumelor de despăgubire ce trebuie acordate de fondurile constituite de către societățile de asigurări în cazul declanșării falimentului.

În situația în care nu au fost prevăzut efectele legiferării acestui proiect de lege, supun atenției publice trei exemple de notorietate:

  1. CNADNR care are de primit suma de aproximativ 93.93 milioane lei (aprox. 21 mil. euro). Va primi, însă, doar 100.000 de euro.
  2. Oltchim – polița de răspundere civilă privind asigurarea managementului profesional în valoare de 10 mil. de euro. Va primi doar 100.000 Eur.
  3. Maternitatea Giulesti – societatea de aigurari are o expunere de 510.000 euro. Va primi in schimb 100.000 euro.

Îmi este teamă că, anumite persoane din zona privată a asigurărilor, cu anumiți șefi din anumite instituții, pregătesc o nouă variantă Bancorex în zona de asigurări, iar acest proiect de lege le va oferi si suportul legislativ necesar. Actualul proiect de lege avizat de către Guvernul Romaniei, Consiliul Legislativ si Autoritatea de Supraveghere Financiară, care prevede acele  limitări ale răspunderii  față de asigurați, reprezintă o veritabilă invitație la declanșarea falimentului oricărei societăți de asigurări din România.”

Proiectul de lege

Aviz favorabil ASF

Aviz favorabil Consiliul Legislativ

Aviz favorabil Guvern

Adresa Senat

Sesizare Camera Deputatilor

Sesizare Senatul Romaniei

Asociația Societăților de Service Auto Independente – A.S.S.A.I. (www.assai.ro)  – reprezintă interesele service-urilor auto din România și are rolul de a proteja și dezvolta industria auto românească.

Scopul Asociației ca organizație non-guvernamentală profesională este să reprezinte industria de service-uri auto independente în fața autorităților române, organizațiilor profesionale, patronale și sindicale, a comunității de afaceri și a societății civile. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.