UPDATE 2! Codul insolvenţei, APROBAT prin ordonanţă de urgenţă. Faliment după 1 an

Codul insolvenţei a fost aprobat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă pentru a intra în vigoare imediat, şi nu ca proiect de lege care să fie trimis Parlamentului, cu aplicare abia după dezbatere şi avizare. Proiectul privind Codul insolventei (aici poate fi vizualizată forma finală, completată) a fost lansat în dezbatere publică sub formă de proiect de lege, de Ministerul Justiţiei, iar în şedinţa Executivului a intrat sub această formă. A “ieşit” însă ca OUG, pentru a mai salva până la finele anului ceva din încasările la buget, în opinia premierului.

UPDATE 4 octombrie: Codul insolvenţei a fost publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare începând cu 25 octombrie a. c. (la 15 de zile de la data publicării), cu excepţia prevederilor art. 183-203, care intră în vigoare la 60 de zile de la această dată. Documentul are 8 completări faţă de cel aflat în dezbatere publică pe site-ul MJ.

UPDATE 3 octombrie: Codul Insolvenţei va intra în vigoare după ce se publică în Monitorul Oficial şi va fi trimis Parlamentului, a anunţat, joi, ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini. Ea a precizat că pot intra în insolvenţă şi societăţile cu capital de stat şi regiile autonome, pe lângă firmele private, iar companiile care adoptă această măsură trebuie să achite cheltuielile curente.

Potrivit actului normativ, firmele vor putea intra în insolvenţă doar pe o perioadă de 1 an, spre deosebire de 3 ani, cât era termenul în reglementarea anterioară. Apoi vor intra în faliment.

“Cererea principală din partea mediului de afaceri era scurtarea termenului. Un an, după părerea mea, este suficient. După perioada de insolvenţă, firma poate trece în faliment, iar falimentul nu trebuie privit ca pe ceva groaznic, ci ca pe un nou început, în sensul că-ţi salvezi din bunurile pe care le mai ai, valoric vorbind, şi poţi să începi un alt business. Nu trebuie să stai 3 ani până ai epuizat toţi banii şi să nu poţi începe un alt business”, a spus Grapini. 

Legea insolvenţei prevedea că, din momentul declarării insolvenţei, compania nu mai plătea nici cheltuielile curente. Noutatea pe care o aduce Codul Insolvenţei este că, timp de un an, compania va fi scutită de penalităţi şi datorii istorice, însă îşi va achita cheltuielile curente.

“Trei ani să ţii în blocaj o companie care nu-şi plăteşte nici energia, nici taxe, nici CAS, nici datorii istorice e de nesuportat pentru o economie”, a apreciat ministrul.

Întrebată dacă vor fi mai puţine insolvenţe, Grapini a menţionat că şi-a propus să ţină o evidenţă cât mai exactă în piaţă.

“La şase luni erau 97.000 de firme care s-au închis. Noi o să mai închidem firme şi în 2013, 2014 şi 2015, fiind cele care au început insolvenţa în ultimii trei ani. Vrem să nu se mai înceapă insolvenţă în ritmul în care s-a început în ultimii ani”, a arătat ea.

Grapini apreciază că astfel se vor evita insolvenţele trucate, însă nu în totalitate, şi se va reuşi salvarea unor bunuri ale companiilor pentru începerea unui nou business, fără ca economia să stea în blocaj.

“Cred că terminăm în luna octombrie cu toate fazele şi din noiembrie se va putea aplica”, a mai spus ministrul delegat.

În şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta a recunoscut, pentru prima dată în acest an, că statul are probleme în privinţa încasărilor la buget şi că acest Cod al insolvenţei va combate evaziunea fiscală produsă în ultimii ani de firmele care au intrat “pe bandă” în insolvenţă doar pentru a nu plăti taxele la buget.

Prim-ministrul găseşte ca justificare a slabei încasări a taxelor la buget reorganizarea ANAF, tărăgănată de la începutul anului până în vară. În plus, noul “DNA al Fiscului”, Direcţia antifraudă, îşi va intra în pâine abia în noiembrie, adică în a 11-a lună a anului, spune ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care tot ameninţă cu prinderea marilor evazionişti.

Precizăm însă că în prima jumătate a acestui an ANAF a funcţionat bine-mersi fără să aibă rezultate notabile, iar potrivit datelor Registrului Comerţului, au intrat în insolvenţă cu 6,87% mai puţine firme decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 8.215 faţă de 8.821 firme. Mult mai multe şi-au suspendat activitatea (12.308 firme), s-au dizolvat (12.005 firme) şi radiat (41.493 firme).

Cele mai recente date ale ONRC arată că până în septembrie au intrat în insolvenţă 10.313 firme, faţă de 11.068 în primele 8 luni din 2012.

Potrivit datelor oficiale, încasările din TVA au crescut în primele 8 luni cu doar 3,7% faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă, la un prim calcul, o rată de colectare egală cu cea a inflaţiei. La încasările mici se adaugă, într-adevăr, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, dar important este că instituţiile statului responsabile cu colectarea taxelor au fost incapabile să încaseze mai mult de 48% din TVA, astfel că România se situează pe ultimul loc în Europa la acest capitol.

Ponta: Avem probleme cu încasările

„Avem probleme cu încasările, în primul rând pentru că am reorganizat ANAF. Ieri am reuşit şi la CSAT să detaşăm persoanele necesare în cadrul Direcţiei Antifraudă, ca să o facem să funcţioneze, şi astăzi vreau, prin adoptarea Codului insolvenţei, să lovim exact unde avem probleme cu evaziunea fiscală: firme care intră în insolvenţă doar ca să nu plătească datoriile”, a spus Ponta, în şedinţa de Guvern de miercuri.

El a adăugat că “dacă 3 companii din acelaşi domeniu plătesc taxele şi una fraudează, evident că aceea este avantajată”.

“Vreau să dăm un semnal foarte clar: cei care intră în insolvenţă doar ca să nu-şi plătească taxe la stat, aceia se duc în faliment, direct. Nu-i mai protejăm. Pe cei care au probleme, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate, îi ajutăm să se restructureze”, a promis premierul.

Valoare-prag de câte 40.000 lei pentru debitor şi creditor

Proiectul Codului insolvenţei, lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei luna trecută, prevede procedurile de preinsolvenţă şi insolvenţă. Printre altele, s-a introdus o valoare-prag de 40.000 de lei atât pentru debitor, cât şi pentru creditor, pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Totodată, pentru evitarea aprobării unor planuri de reorganizare susţinute de un număr mic de creditori – prin „manipularea” grupelor de vot putând fi aprobat, în prezent, un plan fără corespondent în valoarea creanţelor -, se introduce un criteriu suplimentar, respectiv 30% din total masă credală.

De asemenea, în sensul asigurării echilibrului intereselor, noul Cod al insolvenței prevede egalizarea regimului deschiderii procedurii în cazul concursului dintre cererea debitorului și a creditorilor, la 10 zile de la depunerea cererii debitorului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.