UPDATE! “Codul lui Stroe” va fi trimis Parlamentului, pentru o asumare comună cu Guvernul

Premierul Victor Ponta a anunțat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că proiectul de modificare a Codului rutier va fi trimis Parlamentului, pentru “o asumare comună”. Astfel, “Codul lui Stoe”, cum îl botezaseră unii taximetrişti, nu va mai fi aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă pentru a intra în vigoare imediat, ci va fi lăsat în dezbaterea Legislativului, care va putea opera modificările dorite şi va da forma finală. 

UPDATE: Guvernul a aprobat noul Cod rutier sub formă de proiect de lege ce va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare.

“Astăzi, Codul rutier îl trimitem spre Parlament. Vreau să văd foarte clar o implicare a tuturor celor – nu  vreau să fie, dom’ne, «Codul lui Stroe şi al lui Ponta» şi toată lumea contra. Eu vreau să fie vorba despre o asumare comună a lucrurilor esenţiale pe care trebuie să le rezolvăm cât mai rapid, şi anume siguranţă mai mare pe drumuri, sancţiuni mai dure pentru cei care încalcă legea, aplicarea sancţiunilor, că degeaba dăm sancţiuni dacă nu le aplicăm. Eu sunt convins că această asumare comună va avea loc foarte repede, dacă nu, am discutat cu domnul Stroe (ministrul de Interne – n.r.) şi o să ne asumăm doar noi doi, o să fim doar noi doi cei răi şi toţi ceilalţi, buni, dar eu cred că interesul de a avea străzi mai sigure şi pedepse care se aplică este un interes comun şi vreau să cred că Parlamentul ne va sprijini în acest sens”, a spus Ponta, la începutul ședinței de Guvern.

Pe agenda şedinţei de miercuri, proiectul noului Cod rutier a fost înscris, din nou, sub forma unei ordonanţe de urgenţă. Vom vedea până la urmă sub ce formă va fi adoptat proiectul actului normativ.

În mod normal, prin renunţarea lui Ponta şi Stroe ar trebui să fie un proiect de lege, care poate fi aplicat doar după ce este aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte.

Amintim că miercurea trecută, proiectul OUG a fost amânat din alt motiv: Ministerul Finanţelor nu a reuşit să înfiinţeze la Trezorerie un cont comun pentru achitarea amenzilor. Aceasta ar fi reprezentat, de fapt, urgenţa.

Altfel, numărul accidentelor rutiere a scăzut mult în ultimii ani, lucru clamat peste tot de oficialii Direcţiei Rutiere. Este drept că a crescut cel al şoferilor prinşi băuţi. Dar după ce toate autorităţile – începând cu premierul Ponta şi până la Şeful Direcţiei rutiere, Lucian Diniţă – au acceptat consumarea “paharului de vin”, adevăratul motiv al modificării OUG 195/2002 – Codul Rutier este evident: majorarea amenzilor este interesul primordial.

Iar aceasta deoarece, pe lângă amenzile uriaşe crescute pentru vitezonani şi cei prinşi băuţi la volan, au fost mărite enorm sancţiunile pentru încălcările frecvente şi “mărunte”: lipsa centurii de siguranţă – de la 9 la 20 de puncte-amendă -, vorbitul la telefon, depăşirea vitezei cu 30-40-50 km pe porţiunea de drum respectivă.

Acestea reprezintă, de fapt, interesul ascuns al autorilor proiectului legislativ. De aici, “câte-un pic, câte-un pic” se vor strânge sume consistente la bugetul de stat, de la tot omul de rând care n-a avut în viaţa lui vreun accident sau nu a încălcat flagrant legislaţia rutieră.

Daţi click pentru a putea vizualiza integral Proiectul revizuit al Codului Rutier, cu cuantumul amenzii celei mai mari micşorat cu 40%, de la 16.000 la 9.600 lei (circa 2.000 de euro, adică 12 salarii minime).

Însă celelalte amenzi au rămas la fel de mari ca în proiectul iniţial al OUG.

Adevăratele problema ale traficului rutier – căruţaşii, bicicliştii, pietonii şi, în principal, starea drumurilor, nu fac obiectul modificărilor legislative.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.