UPDATE! Iohannis a respins Codul fiscal

Preşedintele Klaus Iohannis a respins noul Cod fiscal şi l-a trimis Parlamentului, spre reexaminare, argumentând că este de acord cu scăderea cotei de TVA de la 24% la 19% începând cu 1 ianuarie 2016, dar “simpla relaxare fiscală, neînsoţită de continuarea procesului de creştere a colectării veniturilor şi de o reaşezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai raţională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluţiilor economice şi sociale viitoare”.

Explicaţiile economice au fost date pe larg, pe site-ul Preşedinţiei, de consilierul prezidențial Ștefan Marinescu, de la Departamentul Politici Economice şi Sociale.

UPDATE 20 iulie: Iohannis a promulgat Legea privind Codul de procedură fiscală.

Amintim că PNL a votat Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală.

Klaus Iohannis îşi ia însă o măsură de precauţie, pentru a nu păţi ca fostul preşedinte Traian Băsescu, în 2009, când a constatat că economia care „duduia” în timpul Guvernului Tăriceanu, cu o creştere de 7% a fost anulată de deficitul bugetar.

Actualul preşedinte ştie că nu va avea încotro şi va trebui să promulge legea în forma iniţială dacă Parlamentul o va retrimite aşa. Dar cel puţin va avea scuza că a făcut o încercare, şi nu va fi acuzat, ca Băsescu, care s-a grăbit să spună că România nu va intra în criză economică şi a aflat abia mai târziu din datele Finanţelor că Tăriceanu lăsase ţara cu datorii imense.

Parlamentarii nu îşi vor strica vacanţa pentru a veni în sesiune extraordinară să voteze Codurile – cel mai probabil, în aceeaşi formă.

Premierul Victor Ponta a anunţat însă că Guvernul are soluţii pentru aplicarea măsurilor Codului Fiscal, fie prin ordonanţe de urgenţă, fie prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, apreciind că “era ideal să existe în acest domeniu un consens politic”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.