Norme metodologice privind ucenicia la locul de muncă

Guvernul a aprobat, miercuri, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Documentul stabilește o serie de măsuri prin care formarea profesională la locul de muncă se modernizează și se aliniază la legislația europeană, se arată într-un comunicat al Executivului. Formarea profesională realizată la locul de muncă se organizează de către furnizori de formare profesională autorizați în condițiile OG 129/2000.

Astfel, “programele de formare profesională prin ucenicie la care participă ucenici cu nevoi speciale sunt adaptate la particularitățile specifice fiecărei categorii de persoane; angajatorii au obligația să comunice agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază își au sediul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie”, se arată în comunicat.

Potrivit actului normativ, agențiile pentru ocuparea forței de muncă au obligația de a comunica locurile de muncă vacante pentru a fi ocupate prin ucenicie.

“Pentru coordonarea activității ucenicului, angajatorul desemnează un coordonator de ucenicie care este salariat al angajatorului. Încheierea contractului de ucenicie se face pe baza dispozițiilor de repartizare eliberate de agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă”, adaugă Executivul.

Documentele necesare încheierii contractului de ucenicie sunt numai cele prin care se poate dovedi îndeplinirea condițiilor de acces la un contract de muncă, coroborat cu un contract de formare profesională de un anumit nivel de calificare.

Cheltuielile pentru formarea profesională a salariaților care au statut de ucenic se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit, în condițiile art. 35 al OG nr. 129/2000.

UE poate susține formarea profesională prin ucenicie, prin Programul de învățare pe tot parcursul vieții, Alianța Europeană pentru Ucenici, amintește Guvernul. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.