Numai 10% din şoferii care s-au înghesuit să-şi reînnoiască permisele aveau şi motiv

Numai 10% dintre cei 305.000 de conducători auto amatori care au venit să-şi schimbe permisul auto în perioada 27-28 decembrie 2012 şi de la începutul anului până în 18 ianuarie aveau nevoie să-şi preschimbe documentele, în sensul că le expira anul acesta. Restul celor care s-au înghesuit la ghişee, făcându-le munca un calvar celor de la  serviciile Permise Auto din întreaga ţară au fost, de regulă, persoane mai în vârstă, care s-au speriat de examenul medical obligatoriu, dar au invocat costul vizitei medicale, de 1.500 lei. Cozile infernale de la ghişeele au arătat, de fapt, inconştienţa conducătorilor auto care se sustrag unei vizite medicale care le-ar putea arăta că nu sunt tocmai în regulă cu sănătatea şi că reprezintă un pericol pentru participanţii din trafic, dar şi pentru propria familie. Cu siguranţă, dacă examenul medical ar fi fost gratuit, tot s-ar fi îmbrâncit să scape de el.

Altfel nu se explică de ce oameni cărora le expira permisul auto peste 9, 8 sau 7 ani au ţinut morţiş să-l schimbe încă de pe-acum. Şi nu au fost puţini, ci aproape 8.000. Astfel, peste 2.000 de români aveau permisul valabil încă 9 ani, circa 2.300 mai aveau 8 ani, iar peste 3.600 mai aveau permisul în regulă timp de 7 ani.

În mod normal, media la nivel naţional este de 50.000 – 55.000 de permise emise într-o lună. Acum s-a mărit de 6 ori.

“Majoritatea celor care solicitau preschimbarea permisului de conducere erau persoane în vârstă. Motivele invocate de aceştia sunt diverse: că pierd foarte mult timp la cabinetele medicale pentru vizita medicală, că au auzit despre costuri care s-ar dubla şi chiar tripla, că taxa de eliberare a permisului va creşte, deşi am anunţat permanent că  rămâne la 68 de lei. Alţii spuneau că permisul de conducere n-ar fi recunoscut în Europa. Nu puţini au fost cei care, deşi aveau permisul expirat, iar conform legislaţiei aflate în vigoare trebuie să efectueze un set de vizite medicale, solicitau, totuşi, să le preschimbe şi lor permisele de conducere”, a declarat comisarul-şef Mihai Enache, şeful Serviciului de Relaţii Publice al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Iată îmbrânceala pe oraşe:

  • Bucureşti: aproape 35.000 de conducători auto în 3 săptămâni (faţă de 344 în noiembrie).
  • Jud. Ilfov: 4.000 (faţă de 57 în noiembrie).
  • Jud. Bihor, Constanţa, Timiş şi Cluj: 1.000, faţă de 100, media lunară.

Permis european standard

Modificările aduse Codului Rutier s-au aplicat începând cu 19 ianuarie, în conformitate cu Directiva europeană privind permisele de conducere, modificată în anul 2011, când s-a stabilit modelul Uniunii Europene de permis auto, de tip “carte de credit”. Acest document standard va fi emis, din 19 ianuarie, de toate statele membre.

Noul model de permis are mai multe elemente de securitate: model de fundal rezistent la contrafacere prin scanare, tipărire sau copiere, microscriere, elemente optice variabile, elemente vizibile şi opace fluorescente sau hologramă.

Documentul include informaţii privind datele de identificare ale titularului, fotografia, categoriile deţinute, restricţii sub forma codurilor armonizate ale UE, dar şi alte date referitoare la siguranţa rutieră.

Modificările Codului Rutier

Potrivit modificărilor Codului Rutier, valabilitatea permiselor de conducere s-a redus pentru şoferii profesionişti, care trebuie să şi le reînnoiască la 5 ani, cu examenul medical afferent. Şoferii amatori îl preschimbă la 10 ani, tot cu vizită medicală.

Totodată, subcategoriile B1, C1, C1E, D1 şi D1E au devenit categorii. Cei care nu au permis auto nu mai pot conduce mopeduri şi scutere, fiind necesar examen auto pentru obţinerea categoriei B1.

Permis pentru conducerea motocicletei nu se mai admite decât de la vârsta de 24 de ani, însă cei care au condus până acum astfel de vehicule şi au 20 de ani sunt păsuiţi.

Peste 7 milioane de şoferi

În România există peste 7 milioane de şoferi, dintre care aproximativ 950.000 doar în Bucureşti.

Urmează Prahova, cu 273.000 de conducători auto, Timiş – cu 272.000, Suceava – cu 215.000, Dolj – cu 222.000, Constanţa – cu 273.000, Cluj – cu 278.000 şi Argeş cu 240.000 de şoferi.

Din totalul conducătorilor auto, aproape 5 milioane sunt de sex masculin şi doar 2,2 milioane de sex feminin.

Cei mai mulţi conductori auto au vârste cuprinse între 31 şi 50 de ani ( 3,4 milioane). Cei cu vârste între 18 şi 20 de ani sunt peste 190.000, 21-30 de ani – peste 1,5 milioane, 51-70 de ani – 1,7 milioane şi peste 70 de ani – 324.000.

Magda SEVERIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.