Personalul feroviar nu mai pupa transport gratuit

 

Federatia Mecanicilor de Locomotiva din Romania reclama ca personalul feroviar pierde, prin recent adoptata Lege nr. 283 din 14 decembrie 2011,  dreptul la calatorie gratuita pe calea ferata. Sint vizati atat ei, cat si membrii lor de familie si pensionarii feroviari. Printr-o ai scrisoare deschisa trimisa Guvernului si Parlamentului, reprezentantii federatiei ameninta voalat ca “vor aparea grave disfunctii in activitatea societatilor de cale ferata, care este posibil sa afecteze activitatea feroviara si siguranta circulatiei”.

“Constatam cu mahnire un grav abuz indreptat impotriva feroviarilor din Romania, prin adoptarea Legii 283 din 14 decembrie 2011, care restrictioneaza drastic, in cursul anului 2012, drepturile de calatorie pe calea ferata a personalului feroviar, a membrilor de familie ai acestuia, precum si a pensionarilor feroviari – drepturi castigate in decursul dezvoltarii istorice a industriei feroviare romanesti si consfintite printr-o serie de acte normative aflate in vigoare. Dupa concedierile colective efectuate pe parcursul ultimilor doi ani si dupa suspendarea, pe timpul crizei, a unor drepturi semnificative din contractele colective de munca, personalul feroviar mai primeste, cu ocazia Sarbatorilor de Iarna, un «cadou», fiindu-i practic interzisa calatoria cu mijloacele feroviare pe care le deserveste”, se arata in scrisoarea deschisa.

Sindicalistii arata ca, prin modul in care este organizata calea ferata, personalul feroviar este distribuit pe intreg teritoriul tarii, iar deplasarea cu trenul de la domiciliu la locul de munca sau intre subunitatile de cale ferata este o necesitate strict legata de natura serviciului acestuia. “Faptul ca personalul feroviar va fi nevoit sa-si plateasca transportul cu trenul pentru desfasurarea activitatilor de serviciu constituie o noua lovitura asupra drepturilor si a nivelului de trai al acestuia, care a fost oricum crunt afectat de curba de sacrificiu pe care au trebuit sa o suporte in ultima perioada angajatii de la calea ferata. Atragem atentia ca prin adoptarea acestei masuri vor aparea grave disfunctii in activitatea societatilor de cale ferata, care este posibil sa afecteze activitatea feroviara si siguranta circulatiei”, se mai arata in document.

Federatia Mecanicilor de Locomotiva din Romania solicita rezolvarea situatiei mentionate, “potential conflictuale”, prin anularea art. 19 din Legea nr. 283/2011, lege care, in opinia sindicalistilor, a fost adoptata prin incalcarea prevederilor Legii Dialogului Social si a transparentei decizionale.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.