Privatizarea CFR Marfă: Fenechiu cere Guvernului să modifice pentru GFR termenul de plată

Ministerul Transporturilor cere Guvernului să modifice, prin derogare de la Strategia de privatizare a CFR Marfă, termenul pentru încasarea celor 202 milioane de euro de la GFR, la cel mult 10 zile de la acordul autorităţilor de concurenţă, pentru a evita situaţia în care procesul să fie anulat în urma unei decizii a respectivei instituţii, a anunţat, miercuri, ministrul Relu Fenechiu. Grup Feroviar Român (GFR) ar fi trebuit să dea banii în maxim 2 luni, şi spunea că ar putea semna contractul săptămâna aceastaÎn strategia de privatizare, aprobată prin HG 46/2013, se prevede că termenul de plată a acţiunilor este negociabil, dar nu poate depăşi 60 de zile de la data intrării în vigoare a HG de aprobare a condiţiilor principale ale contractului de privatizare.

În proiectul de HG întocmit de MT pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare, prin derogare de la Strategia de privatizare a CFR Marfă, se prevede că transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor de vânzare şi plata integrală a preţului de cumpărare vor avea loc în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care toate condiţiile suspensive prevăzute în contract, inclusiv aprobarea tranzacţiei de către autorităţile de concurenţă competente, sunt îndeplinite.

“Este o propunere de modificare pe care am trecut-o în hotărârea de guvern pentru că nu ne permitem să ne jucăm, să facem privatizarea şi după aia cineva să mi-o anuleze. Aşa ceva nu cred că ar fi benefic pentru nimeni. În momentul în care am lansat procedura de privatizare, nu ne permitea legea să anticipăm că cineva ar putea să facă o concentrare economică. Concentrarea economică se stabileşte doar în urma existenţei ei de fapt, şi fiecare tip de concentrare economică este tratat altfel de către Consiliul Concurenţei şi, implicit, de DG Competition, aşa încât pentru a nu ne juca, că azi e privatizată, mâine nu-i privatizată, vom propune Guvernului ca privatizarea efectivă, adică încasarea banilor – pentru că din acel moment privatizarea este finalizată – să fie la maxim 10 zile după ce avem acordul (final, n.r.) din partea Consiliului Concurenţei. (…) Eu l-am rugat pe preşedintele Consiliului Concurenţei să încerce să grăbească cât mai mult luarea unei decizii, mai mult de atât nu am ce face”, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Contractul ar putea fi semnat joia viitoare, a arătat el, precizând că a redactat documentul şi l-a trimis spre avizare săptămâna trecută.

În anexa proiectului de aprobare a elementelor principale ale contractului se arată că preţul de cumpărare a pachetului de acţiuni este de 904,98 milioane lei. Plata integrală va consta în încasarea de către cumpărător a sumei de 10 milioane euro, constituită de cumpărător cu titlu de garanţie de participare, a 90,49 milioane lei reprezentând fondurile dintr-un cont escrow şi diferenţa de preţ până la concurenţa preţului de cumpărare oferit.

“Dacă Consiliul Concurenţei sau alte instutuţii ale statului ne vor spune că nu se poate adjudeca licitaţia, bineînţeles că ea va trebui anulată şi bineînţeles că banii vor fi returnaţi celui care i-a dat, pentru că nu e vina lui. Eu sper din toată inima să nu se întâmple acest lucru”, a arătat ministrul. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.