Procurorul general şi şeful DNA, numiţi pe actuala lege

Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, a asigurat, joi, că procurorul general al României şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor fi numiţi după legea în vigoare. Amintim că procedura de selecţie a început în 18 septembrie şi durează până în 4 octombrie, însă procurorii au reclamat deja termenul prea scurt acordat întocmirii proiectului cerut pentru departajare. Pivniceru a promis că îl va prelungi.

„Nu-mi imaginez că cineva dă într-o săptămână o lege nouă. Există o lege în vigoare. Numirea procurorului general şi a structurii este prevăzută în lege ca fiind atributul exclusiv al ministrului, am discutat-o cu oficiali de la UE, eu am stabilit deja criteriile, au fost agreate şi de Secţia de procurori a CSM şi nu văd un impediment. Chiar am fost felicitată pentru maniera în care am găsit aceste criterii de transparenţă”, a spus Pivniceru, la Palatul Parlamentului, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Ministrul Justiţiei şi-a prezentat strategia de implementare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) privind punerea în aplicare a celor patru coduri, anunţând că a solicitat Parlamentului mai multe modificări pentru degrevarea instanţelor.

În şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, Pivniceru va prezenta şi Executivului proiectele sale.

Mona Pivniceru a cerut o întâlnire comisarului european pe Justiţie, Viviane Reding, pentru a-şi prezenta proiectele, şi aşteaptă să vadă când va avea loc aceasta.

De rezultatul raportului interimar din decembrie al MCV va depinde intrarea României în Schengen, cel mai probabil în martie 2013, în cadrul primei întâlniri a Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne).

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.