Rectificare bugetară cu tăieri la Transporturi

Guvernul a adoptat, în ședința din 12 august, Ordonanța privind rectificarea bugetară, prima din acest an, la care Transporturile au pierdut 128,8 milioane de lei. 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a asigurat, la finalul ședinței Executivului, că „deficitul nu este în pericol; asigură plata în întregime a salariilor, pensiilor și sumele necesare proiectelor de investiții aflate în derulare și cele care vor începe până la final de an și care vor necesita și plăți aferente”.

Teodorovici a arătat că primarii primesc sume importante:„Suntem convinși că aceste sume se vor regăsi în acele măsuri pentru creșterea calității vieții românilor care trăiesc în comunitățile locale. 2,9 miliarde lei, pentru această primă rectificare, este o sumă destinată echilibrării bugetelor locale. Un miliard de lei este propunerea ministerului de Finanțe, a Guvernului, pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, la care se adaugă încă 700 milioane lei, sume care sunt practic un disponibil la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale”.
 
Totodată, 500 milioane lei au fost alocați pentru a remedia sau atenua efectele calamităților naturale din acest an, „care au dat peste cap viața oamenilor din comunitățile locale; este o măsură socială, dar și o investiție, practic, pentru a reduce decalajele existente la nivelul comunităților locale”. 
 
Ministrul Finanțelor a mai spus că „antreprenorii au al dispoziție programul Start-up Nation unde s-a făcut o propunere de alocare de aproximativ 100 milioane lei credite de angajament pentru a se putea semna contracte noi de ministerul de resort”.
 
De asemenea, Teodorovici a precizat că prin rectificarea bugetară „se finalizează procesul de restituire a taxei auto pentru care am alocat 135 milioane lei (la rectificare n.r.). Suma totală restituită în perioada 2017-2019 este de 6,1 miliarde lei, inclusiv dobânzile aferente”.
 
Rectificarea bugetară
  • Ministerul Transporturilor: -128,8 milioane lei. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile bugetare aprobate pe anul 2019 (28,5% din prevederea anuală aprobată).
  • Ministerul Educației Naționale: -1,03 miliarde de lei. Execuția la semestrul I este de 46% din bugetul aprobat. S-au propus reduceri ale cheltuielilor bugetare.
  • Ministerul Fondurilor Europene: -681,9 milioane de lei. Execuţia la semestrul I este de 18% din bugetul aprobat. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019.
  • Ministerul Cercetării și Inovării: – 369,1 milioane de lei. Execuţia la semestrul I este de 26% din bugetul aprobat.
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: – 310,4 milioane de lei. Execuţia la semestrul I este de 34% din bugetul aprobat. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile bugetare anuale și diminuarea sumelor reținute în proporție de 10%.
  • Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: -243 milioane de lei. Execuţia la semestrul I este de 1,5% din bugetul aprobat. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile bugetare anuale și diminuarea sumelor reținute în proporție de 10%.
  • Ministerul Economiei: -225,6 milioane de lei, per sold. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru raportată la prevederile bugetare aprobate pe anul 2019.
  • Secretariatul General al Guvernului: -143,6 milioane de lei, per sold. Principalele diminuări au avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru al anului 2019. S-au identificat economii în principal la bunuri și servicii
  • Ministerul Apelor și Pădurilor: -138,9 milioane de lei. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile anuale.
  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: –106,5 milioane de lei. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile anuale.
  • Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale: +2.243,6 milioane de lei, din care: +2.150 milioane lei contribuția României la bugetul Uniunii Europene, +566,352 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, +56,734 milioane de lei pentru rambursări de credite în contul împrumuturilor preluate de Ministerul Finanțelor Publice în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică, -329,446 milioane de lei subvenții – Susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale și -200 milioane de lei transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat.
  • Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: +970,5 milioane de lei per sold, propunere care are în vedere asigurarea a 1.500 milioane lei pentru PNDL și reduceri la alte naturi de cheltuieli în funcție de gradul de execuție precum și necesarul de finanțare până la finalul anului al anumitor proiecte/programe.
  • Serviciul Român de Informații: +396,5 milioane de lei, per sold, astfel: cheltuieli de personal +356,8 milioane lei; bunuri și servicii +14,0 milioane de lei; subvenții acordate instituțiilor din subordine +23,5 milioane de lei; drepturi de pensie +17,1 milioane de lei; proiecte FEN 2014-2020 -29,9 milioane de lei; cheltuieli de investiții +15 milioane de lei.
  • Ministerul Muncii și Justiției Sociale: +326,4 milioane de lei per sold, în principal prin majorarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de 517,4 milioane lei și a cheltuielilor de personal cu 50 milioane de lei, diminuarea cu suma de 200 milioane lei la transferuri între unități ale administrației publice care înregistrează un nivel scăzut al execuției (9,9% din an, respectiv 52,7% din semestru) în principal din nerealizarea programelor de interes național, precum și a cheltuielilor aferente proiectelor cu finanțare din FEN cu 30,0 milioane de lei, unde execuția este de 13,5% din an
  • Ministerul Mediului: +92,2 milioane de lei per sold, propunere care are în vedere, în principal, asigurarea sumei de 135,0 milioane lei pentru finalizarea procesului de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 258/2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.