Scrisoare deschisă pe tema noului Cod Rutier, trimisă de ARTRI premierului Ponta

„Veţi afla în curând că mulţi dintre cei 6 milioane de proprietari de autovehicule ar putea lua foarte în serios sfatul d-lui ministru Stroe, anume de „a nu mai circula în România””, atrage atenţia Florinel Andrei (foto), secretarul general al ARTRI, în scrisoarea deschisă transmisă miercuri premierului Victor Ponta. Reprezentantul transportatorilor de marfă aseamănă proiectul revizuit al noului Cod Rutier „cu o pizza experimentală, condimentată cu cele mai iuţi condimente posibile, pe care nu o va savura nimeni”. „Cu un parc auto aproape triplat în ultimii 24 de ani, cu doar 548 de km de autostradă în 40 de ani, cu o infrastructură precară, clasată în 2013 după Bostwana, cu o lipsă crasă de parcări în oraşe şi între localităţi, cu puncte roşii de congestie pe marile rute naţionale nu e de mirare că nu mai scăpăm de accidentele din punctele negre”, arată ARTRI.

Publicăm integral scrisoarea deschisă:

„Stimate domnule Prim-ministru,

ARTRI – Asociația garantă națională pentru sistemul TIR în România și reprezentantă pe plan naţional şi internaţional a sectorului transportului rutier de mărfuri – apreciază preocuparea Guvernului pentru creşterea siguranţei rutiere şi pentru reducerea numărului de decese cauzate de accidentele din trafic. Întrezărim aici o atitudine plină de responsabilitate socială şi de altruism. Dar un bine, pentru a fi bun, trebuie să fie şi bine făcut.

Dezbaterile publice din aceste zile, pe marginea înăspririi Codului rutier, au dezbinat populaţia, participanţii la trafic, mediul universitar, mediul de afaceri din industria transporturilor şi clasa politică, după cum bine ştiţi.

În toate discuţiile publice s-au ciocnit două mari argumente: “argumentul ciomagului”, care în esenţă afirmă nevoia urgentă de represiuni financiare la adresa unui popor plin de şoferi necivilizaţi (nu şi de pietoni!), şi “argumentul portofelului”, care respinge ideea amenzilor, ce se ridică până la 20 sau, mai recent, 12 salarii minime pe economie, plănuite pentru un popor abia ieşit din tranziţie şi încovoiat de criza datoriilor.

Din această dispută surdă a ieşit la iveală un “nou Cod”, unul “cu faţă umană”, gata să stingă în aparenţă orice polemică publică, gata să genereze consensul politic. Realitatea este că acest (proiect de) Cod rutier, pe care vă pregătiţi să îl discutaţi în Guvern, seamănă cu o pizza experimentală, condimentată cu cele mai iuţi condimente posibile, pe care nu o va savura nimeni.

Datele statistice ale MAI arată că în cele mai multe situaţii numărul deceselor cauzate de accidentele rutiere îi au drept responsabili pe pietoni. Viteza în trafic, considerată izvorul tuturor necazurilor, nu reprezintă un rău în sine şi aceasta o știţi foarte bine, în calitate de pilot de raliu.

Ceea ce afectează întotdeauna traficul rutier este combinaţia fatală dintre lipsa autocontrolului şoferilor şi condiţiile circumstanţiale, pornind de la infrastructură şi terminând cu starea vremii şi cu atitudinea pietonilor.

Cu un parc auto aproape triplat în ultimii 24 de ani, cu doar 548 de km de autostradă în 40 de ani, cu o infrastructură precară, clasată în 2013 după Bostwana, cu o lipsă crasă de parcări în oraşe şi între localităţi, cu puncte roşii de congestie pe marile rute naţionale, nu e de mirare că nu mai scăpăm de accidentele din punctele negre.

Soluţia cea mai la îndemână pare creşterea gradului de coerciţie şi, din punct de vedere financiar, nu aveţi nimic de pierdut. Ba, dimpotrivă, vă puteţi aştepta la încasări serioase, dar făcând aceasta veţi afla în curând că mulţi dintre cei 6 milioane de proprietari de autovehicule ar putea lua foarte în serios sfatul d-lui ministru Stroe, anume de „a nu mai circula în România”. Inutil să ne mai gândim cu cât s-ar reduce numărul deceselor, dacă aceşti şoferii nemulţumiţi din toate domeniile ar trage pe dreapta vreo câteva luni…sau ar emigra cu tot cu afaceri.

Stimate domnule Prim-ministru, dacă doriţi să vă asumaţi o atitudine cu adevărat istorică pentru evoluţia traficului rutier din România, abordaţi problema de la rădăcină! Promovaţi – prin educaţie – o schimbare de mentalitate, în care “valoarea” principală să nu fie frica de amenzi usturătoare sau de şomaj, ci respectul pentru viaţa fiecărui participant la trafic şi pentru bunurile sale.

Acesta ar fi binele făcut bine şi suntem gata să vă sprijinim, dacă doriţi să mergem împreună pe acest drum.

Dacă nu, ne vedem datori să afirmăm că vom respinge categoric ultima variantă a Codului rutier, un text încropit din amenzi de import, prea mari chiar şi după recenta reducere, şi din frustrări băştinaşe, prea multe chiar şi după 2007.

Sperăm, totuşi, într-o decizie înţeleaptă.

Florinel Andrei,

Secretar general ARTRI”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.