Scumpirea biletelor de tren, publicată în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Transporturilor de aprobare a tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede scumpirea biletelor de tren cu până la 10%, de la 1 septembrie, dar numai la călătoriile cu trenurile Regio şi InterRegio. Preţurile biletelor Intercity (IC) nu sunt reglementate, decizia în cazul acestora aparţinând exclusiv CFR Călători. Ordinul este semnat de Victor Ponta, ca ministru interimar.

La trenurile Regio, peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zonă km la clasa I şi de 12 lei/zonă km la clasa a II-a, deoarece peste această distanţă nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte şi facilităţi.

Totodată, noile tarife au fost rotunjite la 0,5 lei, în plus sau minus, matematic, pentru uşurinţa acordării restului.

Potrivit tabelului din Anexa Ordinului, călătoria cu trenurile Regio va costa de la 4 lei distanţa cuprinsă între 1 şi 10 km, până la 92 de lei distanţa între 401 şi 500 km, iar ce trece peste, va fi taxată cu 20 de lei în plus pentru fiecare 100 de km.

Pentru aceleaşi trenuri, dar la clasa a II-a, distanţa între 1 şi 10 km va costa 3,5 lei şi va creşte treptat până la 57,50 lei distanţa cuprinsă între 401 şi 500 km, iar ce depăşeşte 500 km va costa cu 12 lei în plus pentru fiecare 100 de km.

Pentru trenurile InterRegio, distanţa între 1-11 km va costa 11 lei la clasa I şi 8 lei la clasa a II-a, preţurile urcând până la 201 lei (clasa I), respectiv 139 lei (clasa a II-a) pentru distanţa cuprinsă între 901 şi 1.000 km. Ce va trece peste 1.000 km, se va taxa cu 15 lei în plus pentru fiecare 100 de km, la clasa I, şi cu 9 lei la clasa a II-a.

Tariful tichetului de rezervare va costa 4 lei (faţă de 3,3 lei, în prezent) pentru orice distanţă şi orice clasă la ambele categorii de tren.

Exemple

Pe rutele scurte parcurse de trenurile Regio, creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări între 10 bani şi 50 bani.

Astfel, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti – Ploieşti (60 km), Timişoara – Arad (57 km) şi Satu Mare – Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei.

Pe traseele Galaţi – Brăila (31 km) sau Bacău – Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.

La trenurile InterRegio, scumpirea va fi de până la 10% pe rutele lungi. Astfel, preţul unui bilet la clasa a II-a de la Bucureşti la Iaşi (405 km) va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent.

De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.

Pe distanţe mai scurte, scumpirea va fi mai mică. Astfel, biletul va fi majorat pe ruta Bucureşti – Braşov (166 km) de la 47 lei la 50,5 lei, iar pe ruta Bucureşti – Constanţa (225 km), de la 58,2 lei la 62 lei.

O călătorie de la Bucureşti la Craiova (209 km) va costa 62 lei, faţă de 58,2 lei, în prezent.

Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Iaşi – Suceava (137 km) va costa 41 lei, faţă de 38,1 lei în prezent.

Facilităţile de călătorie se vor aplica şi după majorare.

Ultima creştere de tarife, din 14 august 2011, s-a reflectat în încasările anului 2012 cu o creştere de 6%, se mai  arată în Referatul de aprobare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.