Legea RCA, în 3-6 luni de la expirarea plafonării

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI “salută adoptarea de către Guvern a Hotărârii privind stabilirea tarifelor de primă maxime RCA” și solicită transmiterea acesteia cât mai urgent spre publicare în Monitorul Oficial, având în vedere că va intra în vigoare după 10 zile de la publicare.

sursă foto: FORT. Imagine de la protestul din 15 septembrie 2016

Într-un comunicat comun, patronatele din transporturile rutiere “solicită Parlamentului o nouă lege a asigurărilor RCA care să fie elaborată și finalizată în 3-6 luni dupã expirarea primelor 6 luni de plafonare a tarifelor, iar aceasta trebuie sã ținã cont de toate problemele identificate pe perioada de aplicare a OUG 54/2016, astfel încât să îndrepte toate neajunsurile legislației actuale”.

“Noua lege RCA va trebui să asigure transparență totală în privința modului de calcul al tarifelor de primă RCA pe toate categoriile de autovehicule deținute de persoanele fizice și juridice în raport cu daunalitatea înregistrată și evoluția pozitivă sau negativă a acesteia, să asigure compensarea directă și să prevadă măsuri eficiente de creștere a gradului de cuprindere în asigurare”, se mai arată în comunicatul transmis redacției.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.