USL a învins: REFERENDUM cu doar 30% prezenţă

Scăderea la 30% a pragului de validare a unui referendum va deveni valabilă peste un an, după ce USL a modificat legea, iar Curtea Constituţională a respins sesizarea președintelui Traian Băsescu, astfel încât acesta a fost nevoit să promulge actul normativ. Totuşi, şeful statului a amânat semnarea până în ultimele minute ale zilei de 14 decembrie, când expira termenul. Astfel, referendumul pentru modificarea Constituţiei aşa cum o doreşte USL – adică fără să ia în seamă dorinţa românilor de la referendumuol din noiembrie 2009, cu Parlament unicameral şi maxim 300 de parlamentari – nu va mai putea fi susţinut simultan cu alegerile prezidențiale de anul viitor, ci mai târziu. Amintim că preşedintele Traian Băsescu a depus jurământul în data de 21 decembrie 2009 iar mandatul său este de 5 ani, potrivit actualei Constituţii. Alegerile viitoare vor fi organizate cu 30 de zile înainte de această dată, iar scrutinul va avea două runde, la diferenţă de 2 săptămâni.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale publicat pe site-ul instituţiei sâmbătă seară, la ora 23.56, președintele României, Traian Băsescu, a promulgat modificarea Legii referendumului.

Mierceuri, Traian Băsescu a anunțat că va semna Legea referendumului pe 14 decembrie, la ora 23.59, în prezența presei. „La mine la cabinet a intrat pe 5 (motivarea Curţii Constituţionale pe legea referendumului – n.r.) şi în Constituţie spune foarte clar. Pe 14 seara îmi expiră termenul, pentru că la cabinetul meu, deci nu la registratură, am înţeles că a venit seara, la ora 18.00 – 19.00, iar la cabinet la mine a intrat pe 5 dimineaţa. Deci, pentru mine, timpul curge din data de 5, la cabinetul Preşedintelui. Pe 14 noaptea voi promulga legea”, a declarat șeful statului.

Nu a mai chemat jurnaliştii iar promulgarea a fost făcută cu câteva minute mai devreme.

În sesizarea către Curtea Constituţională a României (CCR), președintele consideră că propunerea de revizuire a Constituției este „catastrofală pentru România”, așa cum se prezintă în forma actuală. Traian Băsescu a susținut că „a fost scrisă pentru a apăra interesele partidelor care alcătuiesc Uniunea Social Liberală (USL) – PSD și PNL”.

Preşedintele ales cu 50%+1 poate fi demis dacă se prezintă 30% din electori

Peşedintele a atras atenţia că modificarea Legii referendumului conţine prevederi care împiedică exercitarea suveranităţii de către popor. Mai precis, contravine Articolului 1, alineatul 3, şi Articolului 2, alineatele 1 şi 2 din Constituţie, întrucât pragul de prezenţă necesar pentru validarea unui referendum este redus la 30%, în timp ce preşedintele este ales cu 50% +1 din electori.

Șeful statului a amintit că actuala Constituție, adoptată în 1991, a fost adoptată prin votul a unei majorități de 50% + 1 din numărul cetățenilor înscriși pe listele electorale permanente.

Însă Curtea Constituţională a respins, în 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu. Motivarea deciziei a fost publicată pe 4 decembrie în Monitorul Oficial şi arată că modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Băsescu rămâne până la capăt, dar noua Constituţie va trece cum vrea USL

Astfel, Traian Băsescu nu mai poate fi demis anul viitor, iar USL nu va mai încerca o nouă suspendare a preşedintelui în 2014. În schimb, referendumul pentru modificarea Constituţiei va putea fi validat mult mai uşor, cu doar 30% prezenţă la vot. Însă USL a învins şi prin faptul că nu a luat în seamă rezultatele referendumului din 2009, când românii au cerut Parlament unicameral cu numai 300 de parlamentari. 

Acum avem cu 117 deputaţi şi senatori mai mulţi decât în mandatul 2008-2012. În total, 588 de parlamentari, aproape cât Parlamentul European.

Bugetarii şi pensionarii merg la vot, nu mediul privat

De altfel, cei aflaţi la putere nici nu au interesul ca românii să iasă toţi la vot, ci numai cei din bazinul lor electoral. Amintim că pe parlamentarii PSD şi PNL i-au votat doar 4,3 milioane de electori, deşi deţin 70% majoritate. Prezenţa la vot a fost de 41,72%, adică aprovimativ 7,8 milioane de români s-au prezentat la urne.

După ce, la referendumul de demitere a preşedintelui Traina Băsescu din iulie 2012, a încercat să „omoare” câteva milioane de români susţinând că suntem numai 18 milioane şi cam 15 milioane cu drept de vot, premierul Victor Ponta a întors foaia încă din 6 decembrie 2012, înaintea alegerilor parlamentare, când Biroul Electoral Central (BEC) a publicat listele electorale.

Anul acesta, Ponta a fost nevoit să accepte şi rezultatele recensământului: suntem 20.121.641 de români în ţară, fără a-i lua în considerare şi pe cei ce muncesc în străinătate – minimum 3 milioane.

Acum, PSD încearcă să se detaşeze de PNL şi să-i câştige singur pe cei 4,3 milioane de votanţi, ca în vremurile bune cu Ion Iliescu la cârmă. Iar şansele nu sunt deloc mici: 1,2 milioane de bugetari şi 5,4 milioane de pensionari vor merge să voteze în masă. Aşadar, ţinta măsurilor luate de Guvernul Ponta – în care liberalii par inexistenţi, iar cei cunoscuţi (Fenechiu, Vosganian, Silaghi) au dosare penale şi au fost retraşi – sunt bugetarii şi pensionarii, nicidecum cei din mediul privat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.