Cod Roşu de caniculă

ANM a emis Cod Roşu de caniculă pentru judeţele Arad şi Bihor şi a extins avertizarea Cod Portocaliu, restul ţării rămânând sub Cod Galben, pe tot parcursul zilei de astăzi.

Valul de căldură va persista şi pe parcursul zilei de joi, 9 iulie, în regiunile sudice şi sud-estice.

Instabilitatea atmosferică se va accentua însă începând din vestul ţării, astfel că vineri va cuprinde toată ţara. Vor fi vijelii şi scăderi de temperatură până la valorile normale, de maxim 33 de grade Celsius.

COD ROŞU

În judeţele Arad şi Bihor se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade, apropiindu-se de recordurile absolute de temperatură ale regiunii.

COD PORTOCALIU

În după-amiaza zilei de miercuri, 8 iulie, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

COD GALBEN

Miercuri, 8 iulie, canicula va persista şi se va accentua. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…38 degrade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în toată ţara.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.