Majorarea accizei la motorină va seca bugetul de stat

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere anularea introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină – salutând, totodată, amânarea ei până la 1 aprilie – şi atrage atenţia că autovehiculele româneşti care efectuează transport internaţional de marfă şi de persoane vor alimenta numai în afara ţării, în statele unde preţurile sunt mai mici, iar în acest fel bugetul de stat va avea de pierdut sume importante. Premierul Victor Ponta nu vrea în ruptul capului să renunţe la acciză, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu a ameninţat că nu va semna Memorandumul de împrumut preventiv cu FMI, aprobat de Parlament în septembrie 2013.

„În România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care 5 miliarde litri motorină şi 2 miliarde litri benzină. În cazul în care statul va majora acciza cu 7 eurocenţi pe litrul de motorină, transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării, iar prin reorientarea alimentării a doar 13% din volumul actual de motorină vândut în România se anulează orice câştig ipotetic al statului român“, explică UNTRR. Cei 7 eurocenţi în plus la acciza actuală ar putea aduce statului 8,68 eurocenţi (acciză + TVA) pentru fiecare litru de motorină, matematic suma colectată suplimentar însumând circa 430 milioane euro, presupunând că se va menţine nivelul consumului de motorină nemodificat. Realitatea indică însă că aproximativ 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali (români şi străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara României, ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român, insistă reprezentanţii Uniunii. UNTRR dă ca exemplu un operator român care face transport internaţional cu 200 de camioane şi, în prezent, alimentează lunar 300.000 litri de motorină în România şi 300.000 litri de motorină în afara României: în cazul majorării accizei la motorină, va alimenta lunar cel puţin 500.000 litri de motorină în afara României şi sub 100.000 litri de motorină în România. „Din cei aproximativ 5 miliarde litri de motorină alimentaţi în România anual, reorientarea unui volum de numai 13% spre alimentare în alte ţări va aduce în realitate pierderi de 65 eurocenţi/litru pentru statul român“, se mai arată în calculele celor de la UNTRR.

Calcul simplu, la care iniţiatorii nu s-au gândit

„Prin pierderea întregii accize aplicate în prezent, de 330 euro/1.000 litri, a majorării de 7 eurocenţi şi a TVA-ului aferent (aplicat atât preţului motorinei, accizei cât şi majorării acesteia), statul român – deşi, teoretic, ar beneficia virtual de încasări de aproximativ 430 milioane euro doar din majorarea accizei la motorină – nu va încasa în practică, în valoare absolută, mai mulţi bani! Va încasa mai mulţi bani în valoare unitară – pe fiecare litru de motorină vândut în România, însă în situaţia scăderii consumului de motorină cu mai mult de 13% în România, statul român va încasa mai puţini bani decât înainte de majorarea accizei“, precizează UNTRR într-un calcul la care iniţiatorii noului bir nu s-au gândit. „Sperăm că și cifrele prezentate mai sus le vor pune un serios semn de întrebare autorităţilor, pentru a le convinge să nu introducă accizarea suplimentară la carburanţi, iar renunţarea la accizarea suplimentară a motorinei ar constitui, într-adevăr, un semn de preocupare pentru viitorul României“, conchid patronatele în transporturi membre ale Uniunii.

Acordul cu FMI, suspendat

Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI, a anunţat în 5 februarie, la finalul ultimei vizite în România, că atât timp cât Guvernul nu a găsit resurse să acopere găurile din buget lăsate prin neintroducerea accizei – după ce Bugetul de stat a fost construit cu acciza suplimentară – altă soluţie nu există decât aplicarea noului bir. Ea a atras atenţia şi că amânarea cu 3 luni trebuie compensată prin îngheţări pe partea de cheltuieli. Însă, fără semnătura preşedintelui Băsescu, acordul de împrumut preventiv nu va intra în boardul FMI – lucru recunoscut şi de Ponta: „Preşedintele dă mandat guvernatorului BNR şi ministrului de Finanţe să semneze scrisoarea, aşa este procedura legală“. În aceste condiţii, de la 1 aprilie, vom avea acciză suplimentară pe motorină şi benzină, dar nu vom avea acord de împrumut cu FMI. Şi poate că aceasta a fost ţinta principală a lui Traian Băsescu.

Acciza urcă inflaţia

Introducerea noii accize la carburanţi, dar şi noua modalitate de calcul a accizelor a determinat Banca Naţională a României (BNR) să majoreze prognoza de inflaţie la 3,5% pentru sfârşitul acestui an, cu 0,5% peste estimarea din noiembrie 2013. Anunţul a fost făcut de guvernatorul Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflaţiei – februarie 2014. De asemenea, pentru sfârşitul anului 2015, BNR prognozează o inflaţie de 3,2%. „Din evaluarea BNR reiese că impactul în inflaţie faţă de introducerea accizei la combustibili va fi de 0,5%. Am luat în vedere şi introducerea din aprilie a accizei suplimentare şi modificarea cursului aplicabil de la 1 ianuarie 2014 pentru calculul accizelor (…). Însă cel mai mare risc pentru România în privinţa prognozei de inflaţie este mediul extern, care se profilează extrem de volatil. Nu am putut anticipa criza din Turcia şi se mai profilează două-trei crize în jurul nostru“, a precizat guvernatorul BNR.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

Foto: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.