România, la EXPO REAL München

Cea de-a 22-a ediție a Târgului Internațional de Proiecte Imobiliare și Investiții – EXPO REAL München a reunit, timp de trei zile (7-9 octombrie), 46.747 de participanți (2018: 45.058) din 76 de țări.

Târgul a reușit încă o dată să fie punctul de întâlnire principal al branșe: toți factorii de decizie din sectorul imobiliar au avut un program de întâlniri și discuții individuale, la fiecare stand.

Creșterea de anul acesta confirmă că EXPO REAL este cel mai important eveniment european pentru sectorul imobiliar, târgul consolidându-și poziția ca platformă pentru schimbul de opinii pe teme de actualitate din acest sector.

2.190 de expozanți (2018: 2.095) din 45 de țări au luat parte la EXPO REAL 2019. Pentru al optulea an consecutiv, AHK România a organizat o participare comună a României la acest târg, pentru prima oară cu trei standuri, însumând 200 mp de spațiu expozițional. 

Din cele trei standuri ale României au făcut parte următorii reprezentanți ai autorităților locale, în căutare de investitori interesați de amplasamente la noi în țară: Consiliul Județean Ilfov (stand individual), Sectorul 5 București (stand individual), Consiliul Județean Suceava, Municipiul Brașov, Municipiul Iași, Municipiul și Portul Constanța și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Co-expozanții din mediul economic privat, având ca activități de bază dezvoltarea de proiecte comerciale, rezidențiale, de parcuri industriale, servicii logistice integrate, respectiv construcții civile și industriale și consultanță juridică, au fost: AFI Europe, Alma Consulting, Danina Star, Element Industrial, Estoria City, Geiger Romania, Impact Developer & Contractor, Lion’s Head Investments, REC Partners, Stratulat Albulescu și WDP România.

La fel ca în anii trecuți, România a fost prezentă în programul târgului de conferințe de specialitate, ce reunește peste 400 de experți, cu conferința ”România în prim-plan. Oportunități de piață: revizuire și tendințe care conturează piața proprietăților industriale și comerciale”, dedicată promovării avantajelor competitive ale României. Conferința, moderată de Andreas Schiller, redactor șef al SPH, s-a bucurat de o largă audiență formată din peste 180 de reprezentanți ai unor companii importante la nivel global și a oamenilor de afaceri din diferite domenii, interesați de oferta de țară a României. Speakerii invitați au fost Dana Bordei, Commercial Manager WDP Development România, Lori Collin, Director România Lion’s Head Management, Michael Heller, Lead Analyst for Real Estate Research Raiffeisen Bank International și Bernd Himmler, Head of Property Portfolio Manager CEE & Head of Project Development S IMMO.

Succesul participării comune a României din acest an reiese și din următoarele declarații ale participanților:

”Pavilionul românesc a găzduit cele mai interesante întâlniri în cele 3 zile ale târgului. Design-ul adecvat, locația excelentă și bine cunoscută pentru toți participanții, ospitalitatea și buna funcționare a standului au făcut ca atât eu personal cât și fondul de investiții pe care îl reprezint, Lion’s Head, să beneficiem de o expunere de cea mai înaltă calitate. În decursul celor 3 zile, zecile de întâlniri avute au arătat interesul față de România și business-ul prezent în țara noastră. Pentru LHI prezența oficială în cadrul pavilionului România s-a dovedit a fi excelentă. Încurajez ca toți jucătorii serioși din piața imobiliară românească să fie prezenți în acest pavilion. Este nu doar o onoare de a fi prezent în acest grup select la Expo Real sub steagul României, dar și o obligație de a ne susține împreună și a reprezenta țara noastră în mediu de afaceri internațional”, a declarat Lori Collin, Director România Lion’s Head.

”Participarea la târgul Expo Real este o experiență obligatorie pentru toate municipalitățile; este cel mai eficient context pentru promovarea oportunităților de investiții și atragerea investitorilor privați”, a spus șiAlina Neagu, Director General Direcția Generală de Transparență și Control Primăria Sectorul 5 al Municipiului București

”Pe parcursul celor trei zile de târg am avut parte de un program bine stabilit și de întâlniri și discuții individuale foarte constructive. Fiind cel mai mare târg imobiliar B2B din Europa, Expo Real oferă cadrul ideal pentru realizarea unui networking eficient” – Delia Bîjnea, Head of Marketing and Communications Stratulat Albulescu Attorneys at Law

”O oportunitate extraordinară de a promova proiectele proprii si de a interacționa cu potențiali investitori, dar si cu entități similare din alte state europene” – Remus Trandafir, Director Executiv al Direcției Absorbție Fonduri Interne și Internaționale Consiliul Județean Ilfov

Despre AHK România

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. AHK România aparține, alături de Camerele de comerț și industrie germane (IHK), rețelei globale a Camerelor de comerț germane bilaterale, reunite sub umbrela Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie din Germania (DIHK). 

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, înființată în 2002, numără peste 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. În România AHK se implică activ în implementarea sistemului dual de învățământ după model german și a înființat platforma GreenTech econet romania, cât și o Curte Permanentă de Arbitraj. Pentru susținerea companiilor mici și mijlocii românești am inițiat portalul „marketplace romania”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.