Vin ninsorile şi la calea ferată sunt montate doar jumătate din parazăpezi. Drumurile naţionale şi autostrăzile stau bine

Ministerul Transporturilor a montat până în prezent doar 50% din cele 30.000 de panouri parazăpezi pentru calea ferată, anunţă ministrul Ramona Mănescu, într-un comunicat remis redacţiei. Demnitarul a cerut, duminică, reprezentanţilor Comandamentului de Iarnă constituit la nivelul MT să se asigure că toate companiile din subordinea/autoritatea ministerului sunt pregătite de intervenție. Meteorologii au emis duminică la prânz o informare privind ninsori,  intensificări ale vântului şi ger începând din această noapte la ora 2,00, până joi, 28 noiembrie, iar spre seară vor anunţa Cod Galben pentru nordul ţării şi zonele de munte. Zăpezile vor acoperi până marţi, toată ţara,  şi vor continua şi miercuri. Iată că prima zăpadă nu mai vine în weekend, iar autorităţile vor proba chiar de la începutul săptămânii cât sunt de eficiente.

„În acest sens au fost luate o serie de măsuri la nivelul CNCF CFR SA, a Administrației Fluviale a Dunării de Jos-RA Galați și la nivelul celor patru aeroporturi din subordinea MT: Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanta, Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara și aeroporturile „Henry Coandă” şi „Aurel Vlaic”u din București.

La CNCF CFR SA au fost verificate macazele și starea tehnică a celor 34 de pluguri. Sunt încă în curs de amplasare panourile parazăpadă care vor proteja porțiunile de cale ferată expuse. Dintr-un stoc existent de 30.000 de panouri-parazăpadă, până în prezent au fost montate peste 50%”, arată ministrul Ramona Mănescu.

Pe cele 4 aeroporturi aflate în subordinea Ministerului Transporturilor au fost luate măsuri pentru asigurarea continuității stocurilor de materiale degivrante, materiale consumabile şi piese de schimb, precum şi asigurarea service-ului autorizat pentru echipamentele de deszăpezire-degivrare.

Plugurile intervin de la 1 m în sus de omăt

Totodată, vagoanele plug vor interveni în caz de ninsoare, în situația în care grosimea stratului de zăpadă nu depășește un metru, iar zăpada este afânată.

„În cazurile în care, din cauza depunerilor masive de zăpadă și a intensității viscolului nu există siguranța că trenul va ajunge în staţia vecină, șeful secţiei de district poate dispune închiderea liniei”, mai precizează ministrul.

AFDJ Galați RA va interveni în cazul problemelor legate de navigația pe Dunăre, astfel: pentru asigurarea transportului naval au fost pregătite remorcherele de spargere a gheții și au fost încheiate contracte cu societăți care dispun de nave pentru participarea la intervenții în caz de nevoie. În plus, au fost stabilite navele care vor fi ancorate în porturi, precum și măsurile care vor fi luate în acestea.

“Încă de la constituirea Comandamentului de Iarnă, în octombrie, am cerut participanților să facă toate diligențele pentru a se pregăti de intervenție în cazul ninsorilor. Cel mai important este ca pasagerii să călătorească în siguranță, iar in cazul in care se petrec lucruri neprevăzute să se poată interveni operativ și în timp util”, a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.

Informații actualizate despre transportul feroviar, naval şi aerian vor putea fi vizualizate la rubrica Comandamentul Central de Iarnă pe site-ul www.mt.ro, sau accesând direct linkul: https://cci.cfr.ro/mt/default.asp .

Hoţii au furat panourile de pe 2 km în Dâmboviţa

Informații legate de deszăpezirea autostrăzilor și a drumurilor naționale vor fi postate pe prima pagină a site-ul CNADNR, www.cnadnr.ro, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine (DPIIS), condus de ministrul delegat Dan Şova.

Acesta declara recent că „parazăpezile au fost montate aproape în totalitate pe drumurile naţionale şi autostrăzi, în zone critice, astfel că a dat asigurări că iarna nu ne va prinde pe nepregătite”.

O singură problemă au de întâmpinat drumarii în privinţa parazăpezilor: hoţii. În jud. Dâmboviţa au fost furate panourile, stâlpii şi plasa de fier galvanizat de pe aproape 2 kilometri, la nici două săptămâni de la amplasare. Iar cum aceste dispozitive sunt mai ales în câmp, este greu de păzit, mai ales că hoţii nu le fură ziua.

În rest, pe site-ul CNADNR sunt publicate informaţii despre toţi operatorii de deszăpezire – cu care compania a încheiat contract la licitaţie sau prin negociere directă – şi datele de contact ale persoanelor responsabile. Rămân în continuare secrete sumele pe care conducerea CNADNR le va da pentru serviciul de deszăpezire din această iarnă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.