Antonescu: 4 iulie este Ziua SUA, dar şi ziua de naştere a ministrului Fenechiu; sper ca justiţia să-l declare nevinovat

Crin Antonescu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, că data de 4 iulie în care instanţa ar trebui să dea sentinţa în dosarul „Transformatorul” coincide cu Ziua Naţională a SUA, dar şi cu a inculpatului, însă el speră ca justiţia să-l găsească nevinovat.

“Eu ştiu că dumneavoastră vă este dragă ipoteza aceasta şi chiar mă gândesc că aţi putea să uitaţi că pe 4 iulie este ziua SUA şi ziua de naştere a domnului Fenechiu. Se pare că pe 4 iulie unii se pregătesc să serbeze altceva. Eu nu doresc să fac niciun fel de comentariu. Sigur că ne interesează şi pe noi, este colegul nostru, este un ministru excelent, cu un mandat exemplar până la acest moment şi, de aceea, ne-am dorit să fie şi lung. Nu avem altceva decât să sperăm că justiţia va fi dreaptă şi că această justiţie dreaptă îl va declara nevinovat”, a declarat liderul PNL şi copreşedinte al USL.

El a răspuns afirmativ la întrebarea jurnaliştilor dacă îşi menţine poziţia de până acum privind eliberarea din funcţie a lui Fenechiu în caz că va fi condamnat de prima instanţă, chiar dacă verdictul nu va fi definitiv.

“Toate afirmaţiile pe care le-am făcut le menţin, dacă se întâmplă să-mi schimb părerea asupra vreunei afirmaţii semnificative fac conferinţă de presă”, a spus Antonescu.

El a adăugat că PNL nu a făcut niciun demers să influenţeze justiţia, dar că există o „uriaşă propagandă dezlănţuită pe acest subiect, cu editoriale care spun negru pe alb că Relu Fenechiu trebuie condamnat ca să intre România în Schengen şi alte aberaţii de felul acesta, ce pot fi ele interpretate ca o uriaşă presiune asupra justiţiei”.

Pe de altă parte, liderul PNL a amintit că Fenechiu s-a pregătit cu mulţi ani înainte pentru postul de ministru al Transporturilor: “Eu, în calitate de președinte al PNL, am susținut foarte hotărât prezența lui Relu Fenechiu în Guvern. (…) Am știut cum ani de zile – ani, nu exagerez – Relu Fenechiu a pregătit acest domeniu și în fruntea comisiei de specialitate din partid, și în calitatea sa de parlamentar, s-a pregătit pentru a conduce acest domeniu”.

Decizia politică, pasată instanţei

Preşedintele Traian Băsescu a spus recent, la emisiunea “După 20 de ani” de la ProTv, că premierul Victor Ponta l-a asigurat ca va rezolva problema legată de MCV privind miniştrii cu dosare penale.

“Acum, hai să fim cinstiţi: eu nu sunt aici apărătorul lui Victor Ponta, dar este clar că există nişte sensibilităţi politice. Se pare că liberalii ţin foarte mult la prezenţa domnului Fenechiu în Guvern. În condiţiile astea, premierul trebuie să rezolve şi problema legată de MCV şi trebuie să aibă grijă să nu creeze un moment de instabilitate politică, ce ne-ar costa infinit mai mult. Pot să îl înţeleg, dar m-a asigurat că va fi rezolvat acest lucru”, a afirmat şeful statului.

Premierul Victor Ponta l-a acceptat pe Relu Fenechiu în Guvernul său chiar dacă acesta avea dosar penal ce se judeca deja, spunând că îl va înlocui în momentul în care judecătorii vor emite o decizie de condamnare a acestuia; dacă nu, nu.

“Am discutat de mai multe ori şi cu Băsescu, şi cu Antonescu, şi cu Fenechiu: în momentul în care Curtea Supremă se va pronunţa în dosarul lui Fenechiu, sunt două variante, dacă îl condamnă în primă instanţă – ceea ce, sigur, nu-mi doresc – în acea zi Fenechiu va demisiona, dacă îl achită, m-aş bucura şi cred că foarte mulţi dintre cei care l-au criticat în această perioadă îşi vor da seama că au greşit”, a reafirmat Ponta acum câteva zile, la RTV, precizând că o primă decizie este posibil să fie luată la şedinţa instanţei din 4 iulie.

După experienţa de până acum, am putea opina însă că sentinţa va fi amânată, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată până acum când aşteptarea publicului era maximă. Dacă verdictul nu va fi pasat pentru toamnă, după vacanţa judecătorească, măcar va fi lăsat pentru sfârşitul lui iulie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.