CCR nu-l scapă pe Ionhannis de incompatibilitate

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis astăzi, cu majoritate de voturi şi după 3 amânări, că articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003, în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, este CONSTITUŢIONAL. Printre primarii declaraţi incompatibili de către ANI în baza acestei prevederi se află și preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.

El a dat ANI în judecată şi a câştigat în primă instanţa, dar instanţa supremă a admis recursul ANI. Însă ÎCCJ a hotărât să nu tranşeze cauza înainte de alegerile prezidenţiale şi, apoi, înainte ca Iohannis să depună jurământul, amânând de mai multe ori, din septembrie, judecarea.

Până la urmă, ÎCCJ a stabilit ca prim termen 14 ianuarie 2015 pentru judecarea pe fond a cauzei, adică abia după ce preşedintele ales va fi intrat în drepturile depline ale imunităţii şi nu va mai risca nimic.

Nu vor scăpa însă de demitere cei peste 1.000 de primari care deţin simultan calitatea de membru AGA în societăţi de interes local sau central, potrivit Asociaţiei Comunelor din România. În prezent, circa 100 de aleşi locali au primit raport de incompatibilitate de la ANI şi se judecă.

După decizia de astăzi a CCR, dosarele lor îşi vor pierde obiectul iar ei nu vor mai avea dreptul să ocupe o funcţie eligibilă timp de 3 ani. Adică nu vor prinde alegerile din 2016, urmând a sta pe bară până în 2020 – dacă îşi va mai aminti cineva de ei atunci.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Decizia CCR este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.