Datornicii vilelor RA-APPS: PSD, PNL, PC, PDL, Cartel Alfa, avocaţi, fundaţii, Mioara Roman, Gelu Voican Voiculescu

Principalele partide – PSD, PNL, PC, PDL – şi una dintre confederaţiile sindicale importante au acumulat datorii între 74.000 lei şi peste 1 milion lei pentru spaţiile generoase, undele de peste 1.500 mp, închiriate de la Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Lista a fost prezentată joi, de Guvern. Totodată, două cabinete de avocatură, 24 de asociaţii şi fundaţii şi un birou notarial au datorii care depăşesc 4,7 milioane lei, iar Mioara Roman şi actriţa Ioana Pavelescu se înscriu în topul persoanelor fizice care n-au mai plătit de ani buni chiria, ele acumulând peste 1,4 milioane, respectiv peste 1,2 milioane lei restanţe la chiria vilelor cu 7 camere în care locuiesc. Gelu Voican Voiculescu le ajunge din urmă.

La partide figurează:

  • Partidul Social-Democrat – municipiul Bucureşti, cu angajament de plată (719.444 lei pentru 1.320 mp cu o chirie de 4.265 euro)
  • Partidul Naţional Liberal-organizaţia Ilfov, cu angajament de plată (258.099 lei pentru 304 mp cu o chirie de 1.003 euro)
  • Partidul Conservator, cu angajament de plată (210.352 lei pentru 530 mp cu o chirie de 1.990 euro)
  • PDL-organizaţia judeţeană Ilfov, cu angajament de plată (74.953 lei pentru 506 mp cu o chirie de 1.962 euro)
  • Partidul Iniţiativa Naţională, cu invitaţie la conciliere (cu un debit de 156.342 lei pentru un spaţiu de 165 mp pentru care este cerută o chirie lunară de 609 euro)
  • Partidul Ecologist Român, cu invitaţie la conciliere (330.050 lei pentru 483 mp cu o chirie de 1.598 euro).

Organizaţiile sindicale datornice sunt:

  • Cartel Alfa (puţin peste 1 milion de lei pentru 1.504 mp cu o chirie de 5.723 euro)
  • Sindicatul Liber Independent al Micilor Meseriaşi Autorizaţi (debit de 133.649 lei pentru 75 mp cu o chirie de 254 euro)
  • Sindicatul Forţa România ’89 (4.883 lei pentru 57 mp cu o chirie de 191 euro)
  • Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (177.886 lei pentru 231 mp cu o chirie de 879 euro)

În cazul tuturor acestor sindicate au fost iniţiate acţiuni în instanţă.

Amintim că, de curând, Guvernul a publicat şi listele cu persoanele fizice, asociaţiile şi fundaţiile,  societăţilor comerciale şi a cabinetelor de avocatură şi notariale care au acumulat datorii la RA-APPS.

4,7 mil lei de la avocaţi, fundaţii şi asociaţii

Joi, Executivul a dezvăluit şi sumele acestor categorii de datornici. Astfel, două cabinete de avocatură, un birou notarial şi 24 de asociaţii şi fundaţii au datorii care depăşesc 4,7 milioane lei.

Cel mai mare debit, de 1.265.399 lei, l-a acumulat societatea civilă profesională de avocaţi Anastasescu&Asociaţii, iar RA-APPS a iniţiat o acţiune în instanţă.

Mioara Roman, Ioana Pavelescu, Gelu Voican n-au plătit un chior

Dintre persoanele fizice care n-au plătit un chior la chirie de ani buni, în top se situează fosta soţie a lui Petre Roman, Mioara Roman, cu un debit de peste 1,4 milioane lei. Ea locuieşte singură în vila cu 7 camere şi două camere de serviciu, în suprafaţă utilă de 366 mp, deşi nu mai are dreptul să stea acolo şi a primit deja un ordin de evacuare, pe care l-a atacat însă cu recurs.

O urmează îndeaproape actriţa Ioana Pavelescu, soţia lui Mihai Bujor Sion, cu o datorie de 1.246.323 de lei, pentru o locuinţă de 386 mp.

Elena Ceauşescu (soţia generalului Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu) are o datorie de 147.736 lei pentru un apartament cu 4 camere de 221 mp.

Gelu Voican Voiculescu are o datorie de 798.135 lei pentru o vilă cu 7 camere şi două camere de serviciu de 291 mp.
Fostul ministru Şerban Nicolae are o datorie de 460.020 lei pentru un apartament cu 3 camere şi o cameră de serviciu de 154 mp.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.