Fostul deputat Păsat, 3 ani la închisoare

Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la 3 ani de închisoare cu executare, pentru şantaj şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de parlamentar. De asemenea, judecătorii i-au confiscat 1,8 milioane lei. În acelaşi dosar, primarul comunei Vărăşti, jud. Giurgiu, Vasile Preda, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, iar Marin Constantin a primit 5 luni de închisoare cu suspendare, cu 4 ani sub supraveghere. Instanţa i-a obligat pe cei 3 să plătească în solidar câte 5.000 euro daune către cele două părţi civile din dosar, Ionel Adrian Maria şi Ionel Costin Ionuţ.

Practic, fostul parlamentar Dan Păsat a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru şantaj şi 11 luni pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte, însă va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani. Asta dacă nu va ataca sentinţa cu recurs, ceea ce cu siguranţă va face.

Păsat a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în aprilie 2011, pentru pentru 3 infracţiuni de şantaj şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Tot atunci au fost deferiţi justiţiei primarul comunei Vărăşti, Vasile Preda, pentru mărturie mincinoasă, şi Marin Constantin – pentru două infracţiuni de şantaj.

A urmat circul din Parlament, când colegii lui Păsat au făcut scut în jurul lui: DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, pe 7 octombrie 2010, încuviinţarea reţinerii şi arestării acestuia, însă pe 8 februarie 2011, plenul a respins solicitarea, prin vot.

Contracte prin violenţă

Potrivit DNA, în perioada octombrie-noiembrie 2009, Păsat, sprijinit de Constantin, i-a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la 29 octombrie 2009 a exercitat acte de violenţă asupra a doi reprezentanţi ai firmei SC Agro Clas SRL Teleorman.

Ameninţările vizau integritatea fizică a celor doi reprezentaţi sau a membrilor familiilor acestora – pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.

“Totodată, prin ameninţări şi sprijinit de Marin Constantin, inculpatul Păsat a încercat să îl convingă pe unul dintre cei doi reprezentanţi ai firmei menţionate să meargă la sediul primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării unor sume de bani, 290.000 lei, care s-ar fi cuvenit firmei Agro Clas SRL din executarea unui contract de aducţiune apă potabilă. Ulterior, aceşti bani ar fi urmat să fie remişi lui Dan Păsat”, mai arată procurorii.

Şi presiuni psihice

Anterior, în cursul lunii noiembrie 2009, Dan Păsat exercitase presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu, pentru ca acesta să rezilieze un contract cu Agro Clas SRL şi implicit să efectueze plăţile aferente derulării contractului către firma deputatului – SC Prod Invest SRL -, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate.

“Era vorba despre derularea unui contract în valoare totală de peste 3,8 milioane lei având ca obiect ‘alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu’. Pe de altă parte, inculpatul Dan Păsat a încercat să îl constrângă pe primarul comunei Toporu să facă demersuri ilicite prin care să favorizeze firma lui la câştigarea licitaţiei publice care avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea unei baze sportive în aceea comună. Procedura de achiziţie publică urma a fi desfăşurată în decembrie 2009 – martie 2010”, au mai constatat anchetatorii.

Primarii din Giurgiu, la mâna lui

De asemenea, în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, Dan Păsat a efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale, pe lângă primarii localităţilor Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti, Letca Nouă, Valea Dragului, din jud. Giurgiu, pentru a-i determina să efectueze plăţi, cu prioritate, către firma sa ori să o favorizeze în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive, extindere sediu primărie).

În acest fel, Păsat a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat, obţinând foloase necuvenite în sumă de peste 1,8 milioane lei.

Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale în calitate de martor, la data de 17 martie 2010, Vasile Preda, primar al comunei Vărăşti, a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Foloase necuvenite

“În concret, este vorba despre lămurirea circumstanţelor în care Dan Păsat a făcut demersuri pentru a obţine foloase necuvenite pentru firma în care figura ca asociat. Demersurile vizau pe de o parte obţinerea unor plăţi efectuate de Primăria Vărăşti şi cele în vederea câştigării, de către firma sa, a contractului având ca obiect ‘construirea bazei sportive în Vărăşti’. Respectivul contract, în valoare de peste 1,5 milioane lei, a fost încheiat între primăria Vărăşti şi SC Prod Invest SRL, la data de 21 decembrie 2009”, precizează DNA.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.