“Garcea” cu permis auto fals

Un ofiţer din cadrul Direcției Rutiere este cercetat penal pentru că a condus mașina de serviciu timp de 6 ani folosind un permis auto fals. Mai precis, polițistul folosea un carnet care nu îi aparținea, iar în baza acestuia avea atât mașină de serviciu, cât și mașină personală cu care circula prin oraș. Mai grav este că el lucrează chiar la Departamentul Educație Rutieră – de unde, e drept, voia să se mute.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre ofiţerul Augustin Căpâlnaş, angajat în cadrul Departamentului Educație Rutieră Alba, care urma sa fie transferat la Serviciul Însoţiri, transmit televiziunile de ştiri.

Printre alte documente pe care trebuia să le prezinte şefilor săi de la Direcţia Poliţiei Rutiere odată cu cererea de mutare la noul serviciu el trebuia să facă şi dovada deţinerii permisului de conducere.

În acel moment, “Garcea” a recunoscut că nu are permis şi că a condus până atunci maşina cu un carnet care nu era al lui.

Potrivit unor oficiali din Poliţia Română, ofiţerul se află în prezent încă în funcţie, deoarece a intrat în concediu medical. Poliţistul este cercetat de superiorii săi din IGPR pentru conducere fără permis auto timp de 6 ani de zile. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.