Greblă a demisionat din CCR și poate fi arestat

Toni Greblă a demisionat astăzi la ora 15.00 din funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR), la doar câteva ore după ce a fost la sediul DNA pentru a afla noile acuzații ce i se aduc și unde a declarat că „îmi voi lua o perioadă în care voi medita la activitatea mea anterioară”.

El își luase concediu de odihnă în 27 ianuarie, la 5 zile de la începerea urmăririi penale împotriva sa, iar ieri DNA a extins cercetările, acuzându-l de noi infracțiuni.

După demisia lui Greblă, procurorii DNA nu mai au nevoie de avizul Senatului pentru a-l reține și cere instanței supreme arestarea lui preventivă. Comisia juridică dăduse deja avizul, ieri, iar plenul Senatului urma să voteze luni.

Rămâne un mister de ce Greblă nu a demisionat încă de ieri.

„V-am anunțat că în timp util voi lua o decizie, care este personală, colegii mei (din CCR – n.r.) doar au luat act de ea, niciunul nu mi-a solicitat acest lucru. În contextul evenimentelor din ultima perioadă am decis că este mai bine așa (…) pentru că sunt un om responsabil și înțeleg ce dificultăți ar interveni. Acuzațiile mi-au creat un prejudiciu de imagine, dar țin să precizez că eu nu am devalizat banul public, nu sunt acuzat de prejudicii însemnate, nu am nici contribuție la vreo intervenție la instituții ale statului. Nu am absolut nicio vină și nu din acest motiv am demisionat (…), ci pentru a nu pune în dificultate activitatea Curții”, a declarat Greblă, la ora 15.08.

„În viață am parcurs evenimente dificile, incusiv pe cele de la Revoluție”, a ținut el să amintească.

Amintim că Greblă este printre primii beneficiari ai carnetului de revoluționar. Membru în Comisia parlamentară a revoluţionarilor, din partea PSD, Greblă a susţinut tot timpul că nu a beneficiat de indemnizaţia de revoluţionar şi nici de gratuităţile conferite de brevet. Însă în martie 2012 a primit un loc de veci gratuit de la Consiliul Local Gorj, exact în perioada în care indemnizaţiile au fost tăiate de Guvernul Boc, decizie menţinută şi de Guvernul Ponta.

Toni Greblă a devenit judecător al CCR în 16 decembrie 2013, fiind numit de Senatului României la propunerea Comisiei juridice conduse la acea vreme de viitorul condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate de închisoare Tudor Chiuariu, rămas în continuare membru în această comisie şi membru în PNL – de unde s-a autosuspendat de formă în 13 ianuarie a.c., la presiunea mass-media.

După un an și mai puțin de două luni de la numirea la CCR, Greblă este dat jos din funcție de procurorii DNA.

Din 22 ianuarie, Greblă este urmărit penal pentru:

– trafic de influenţă, în formă continuată

– 2 infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)

Toni Greblă și-a luat concediu de odihnă începând din 27 ianuarie, însă acum două zile a fost chemat din nou la DNA, unde a fost audiat de procurori iar cercetarea a fost extinsă asupra lui, pentru alte două infracțiuni:

– favorizarea făptuitorului, 

– folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În referatul procurorilor se arată că judecătorul constituţional Toni Greblă a intervenit „determinant” pe lângă directorii de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexele energetice Rovinari şi Turceni şi la șeful CNADNR, Narcis Neaga, în interesul economic al finului său, Ion Bîrcină.

În acest dosar mai sunt cercetaţi:

– omul de afaceri Ion Bîrcină – finul lui Toni Greblă şi administrator al mai multor firme;

 deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova – membru în Consilul Naţional al PSD, respectiv vicepreşedinte al PSD Bacău

– Horia Hăhăianu, director la Transelectrica

– omul de afaceri Victor Dolghi, din Republica Moldova

– generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române – 1880.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.