Hoţi de motorină din camioane, prinşi cu focuri de armă

Trei hoţi de motorină au încercat să fugă după ce îşi făcuseră “plinul” din rezervorul unui TIR aflat într-o parcare pe autostrada Arad-Timişoara, dar au fost prinşi de poliţişti, nu însă înainte de a trage mai multe focuri de armă pentru a-i opri. Oamenii legii le-au întins o capcană în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au înregistrat în ultima perioadă mai multe plângeri privind furturi de acest fel din parcările speciale pentru camioane de pe autostrada Arad-Timişoara.

Cei care au organizat flagrantul sunt poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală şi cei ai Biroului Autostrăzi Vest. Ei au plasat un TIR într-o parcare lângă localitatea Şagu, iar în timpul nopţii hoţii au înghiţit momeala. După câteva ore de pândă, 3 bărbaţi au apărut cu canistrele pregătite şi au trecut la atac.

Hoţii au fost lăsaţi să sustragă combustibilul din rezervor, apoi oamenii legii şi-au făcut apariţia, moment în care cei care îşi făcuseră plinul au încercat să fugă cu canistrele.

Somaţi în mod regulamentar hoţii nu s-au oprit, astfel că poliţiştii au tras 8 focuri de armă în plan vertical pentru a-i prinde, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

hoti motorina, tir, politia

Hoţii – T. Ionel de 33 ani, B. Viorel de 23 ani și T. Cătălin de 21 ani, toți din localitatea Orțișoara, jud. Timiş – au fost prinşi având asupra lor două canistre pline cu motorină furată.

Cercetările vor continua cu hoţii în stare de reţinere (ordonanţă emisă pentru 24 de ore), pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale. Cei trei vor fi prezentaţi judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă pentru furt calificat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.