Încă un “puşcăriabil” în Parlament: Olosz Gergely (UDMR), trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Deputatul UDMR Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007-2008, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, alături de 4 reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase, cerând în schimb mită peste 500.000 de euro şi 400.000 de lei, sub forma unor contracte de consultaţă. În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii DNA au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinându-le lui Olosz Gergely şi complicilor lui, Ion Bîrcină, Costin Iliescu şi Cătălin Stan, precum şi a părţii responsabile civilmente, SC Power Plus SRL.

În plină campanie electorală – chiar dacă aceasta începe oficial peste 3 săptămâni -, UDMR este zguduit de un nou scandal de corupţie, după ce opinia publică nu a uitat de Laszlo Borbely, apărat deocamdată de colegii săi parlamentari, de la toate celelalte partidele.

Pentru un parlamentar care nu a deţinut calitatea de ministru, imunitatea nu mai funcţionează însă la fel, astfel că Olosz Gergely va merge în instanţă fără să se mai ceară avizul Parlamentului, ca la Borbely.

Amintim că, în prezent, există 20 de parlamentari care au dosare penale. Ar fi fost 21, dar Dan Voiculescu a demisionat din Parlament, în urmă cu 3 luni, pentru a scăpa de dosarul privatizării ICA, aflat pe rol la instanţa supremă. Cum nu a mai deţinut calitatea de parlamentar, Voiculescu a trecut cu dosar cu tot la Tribunalul Bucureşti, unde se va relua judecarea pe fond a cauzei. La primul termen, în septembrie, unul dintre judecători se afla în concediu, aşa că procesul a început cu o amânare.

Complicii lui Olosz Gergely

Într-un comunicat de presă remis, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), se arată că în acelaşi dosar cu Olosz Gergely vor fi judecaţi Ion Bîrcină şi Costin Iliescu, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, pe care procurorii anticorupţie îi acuză de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cumpărare de influenţă, în formă continuată.

De asemenea, procurorii i-au trimis în judecată pe Cătălin Stan, administrator de drept la SC Power Plus SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, cumpărare de influenţă, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşită în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată şi evaziune fiscală, precum şi pe Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Dosarul a fost trimis petnru judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Rechizitoriu

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 – februarie 2011, Ion Bîrcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa lui Olosz Gergely, pentru a obţine contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

Astfel, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE, a pretins de la cei trei, pentru sine şi pentru altul, suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, şi o altă societate comercială tip off shore.

“Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin”, notează anchetatorii în documentul citat.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Olosz Gergely că în perioada septembrie – noiembrie 2010 a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei.

Corupţie cu energie

În schimbul banilor, Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA, susţin procurorii DNA.

“Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ România şi CEZ Distribuţie SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte: să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică dintre SC Power Plus SRL şi SC CEZ Vânzare SA; contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ Distribuţie SA şi SC Budirom Serv SRL (firmă din grupul Bîrcină); contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ Distribuţie SA şi SC Budirom Serv SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă)”,  precizează procurorii.

Un complice şi la Ministerul Agriculturii

De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, “astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină”, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

“Ca urmare, în aceeaşi perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanţi pe fonduri europene”, mai scriu procurorii anticorupţie în rechizitoriul trimis instanţei.

La rândul său, în perioada 2010 – 2011, Cătălin Stan, în calitate de administrator de drept la SC Power Plus SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanţă, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.