Licitaţie adjudecată la CFR SA

CFR SA a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor Instalaţii de semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică şi Centrul de Control Operaţional Simeria pe Coşlariu-Simeria şi Coşlariu-Sighişoara. Este consorţiul SC ALSTOM TRANSPORT SA – SC ALCATEL LUCENT ROMÂNIA SRL – SC PAS 97 SRL, iar oferta are valoarea de 498.297.984,32 lei, fără TVA, pentru o valoare estimată de 530.497.199 lei, fără TVA. Perioada de execuţie a lucrărilor este de 40 de luni. În 10 zile de la primirea comunicării pot fi depuse contestaţii.

Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu o pondere de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană în proporţie de 85% şi contribuţia de la bugetul de stat în proporţie de 15%.

La licitaţia ce a avut loc în 13 august 2012 au depus oferte următoarele firme:

– THALES SYSTEM ROMANIA

– Asocierea BOMBARDIER Germania – SC HUAWEI Technologies SRL – SC REMARUL 16 Februarie – SC SPIACT CRAIOVA;

– Asocierea SC ALSTOM TRANSPORT SA – SC ALCATEL LUCENT ROMÂNIA SRL – SC PAS 97 SRL

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că va asigura, prin lucrările de modernizare şi reabilitare demarate, creşterea siguranţei circulaţiei pe calea ferată şi viteze sporite, precum şi asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare publice româneşti cu infrastructura şi sistemele de transport europene.

“Totodată, se va simţi şi un impact pozitiv asupra dezvoltării economice pe plan regional, prin asigurarea unei legături directe şi rapide dintre întreprinderile locale şi antreprenorii care dispun de capital”, promit reprezentanţii CFR SA.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.