Licitaţie pentru 3,3 km uitaţi din Autostrada București – Ploiești

După 3 ani de la darea în circulaţie a Autostrăzii București – Ploiești, CNADNR scoate la licitaţie, în sfârşit, proiectarea și execuția ultimilor 3,3 km de conectare la Bucureşti, precum şi a nodurilor de circulaţie Nod Centură București km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei, de la km 19+500.

Valoarea estimată a contractului este de 172.920.660,48 lei, fără TVA, și include 22.554.868,76 lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 15%.

Durata contractului este de 70 luni, din care 4 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție și 48 luni perioada de garanție a lucrărilor.

ANRMAP a emis astăzi acceptul de publicare a documentației de atribuire, urmând ca Anunțul de participare să fie validat și transmis către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Termenul limită de depunere al ofertelor este 1 iulie, ora 10:00, iar deschiderea ofertelor se va face în aceeaşi zi, la ora 12:00.

Desemnarea câştigătorului va fi făcută, în clasicul obicei al CNADNR, cel mai devreme la sfârşitul anului, iar şantierul va porni vara viitoare, după semnarea contractului şi realizarea proiectului (4 luni), investiţia urmând a fi gata în anul 2018.

Sectorul de autostradă cuprins între km 0+000 (Intersecție Petricani) şi km 3+325, Nod Centură București și Nord Moara Vlăsiei reprezintă porţiunea de început a tronsonului București – Ploiești  din Autostrada București – Brașov.

„Acest sector de autostradă, după punerea lui în funcție, va permite desfășurarea circulației pe autostradă, de la strada Petricani și până la Ploiești, având în vedere că la acest moment circulația se desfășoară între intersecția cu Centura București (km 7+400) și până la Ploiești, între km 3+325 și km 7+400 lucrările fiind finalizate dar neputându-se deschide traficului datorită lipsei unei racordări cu rețeaua existentă de drumur”, arată CNADNR, în comunicatul remis redacţiei.

„Procedura supusă Cerințelor Beneficiarului se referă la finalizarea lucrărilor pe sectorul de autostradă București – Ploiești, între km 0+000 – km 3+325, care traversează Municipiul București (km 0+000 – 1+750), orașul Voluntari (km 1+750 – km 3+325) și finalizarea lucrărilor la Nodul rutier Centura București (km 6+500) și Nodul rutier Moara Vlăsiei (km 19+500)”, explică reprezentanţii Companiei de Drumuri.

Traseul autostrăzii începe din Strada Petricani, în prelungirea Străzii Fabrica de Glucoză. După ieșirea din București, traseul sectorului de autostradă București – Moara Vlăsiei este amplasat pe teritoriul administrativ al orașului Voluntari, iar continuarea traseului se racordează la sectorul de autostradă deja construit.

Şantier cu frână

După 5 ani de tărăgănare a lucrărilor și 10 acte adiționale, Autostrada București – Ploiești a fost deschisă circulației în vara lui 2012.

Era nefinalizată, astfel că timp de aproape un an s-a circulat cu limită de viteză 100 km/h. În plus, drumurile de acces nu sunt gata nici astăzi, iar benzinăriile lipsesc cu desăvârșire.

Lucrările la autostradă au fost împărţite în două sectoare: Bucureşti-Moara Vlăsiei, executate de consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construite de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.

Spre deosebire de români, italienii s-au mișcat greu tot timpul lucrărilor, iar de cei 6,5 km dinspre București s-au apucat abia după ce autostrada fusese dată circulației. Până astăzi nu au reușit să construiască decât 3,2 km.

Realizare marca Șova

În 2013, fostul ministru delegat al Marilor Proiecte, Dan Şova, promitea ca prioritate conectarea Bucureștiului la această autostradă, dar anunța că are bani doar pentru 2 km din cei 6,5 km, urmând ca anul viitor să construiască și restul acestora. Nu a reușit, deoarece la rectificare bugetară au fost tăiate masiv fondurile de la investițiile în infrastructură.

La începutul anului 2014, Șova a devenit ministru al Transporturilor, iar la finele lunii martie, anunța negocieri cu constructorul italian pentru finalizarea lucrării.

„Am cerut să se facă o analiză care erau lucrările care trebuiau făcute în preţul iniţial şi care sunt lucrările suplimentare. Au cerut o sumă mult mai mare, de altfel ne-au şi dat în judecată, Pizzarotti a dat în judecată CNADNR pentru o sumă consistentă, de 80 milioane lei, daca nu mă înşel, e un proces pe rol în acest moment. Nu există niciun fel de rezervă, am spus că dacă în urma negocierilor Pizzarotti înţelege ca în preţul iniţial (…) să rezolve cei 6,5 km este bine, dacă nu, nu este exclus să ajungem la reziliere”, afirma Şova.

La jumătatea lui iunie 2014, cu puțin timp înainte de a demisiona, Șova a anunțat că CNADNR i-a transmis constructorului italian notificarea de reziliere a contractului pentru cei 6,5 km.

În 5 februarie 2015 am aflat de la CNADNR că abia peste două săptămâni va fi trimisă notificarea.

De atunci au trecut 2 luni şi jumătate până la lansarea licitaţiei de construire a ultimilor 3,3 km şi a două noduri de circulaţie.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.