Popa de la FNI, condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare

Tribunalul Giurgiu l-a condamnat astăzi, definitiv, pe Nicolae Popa, la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI, admiţând contestaţia procurorilor faţă de reducerea pedepsei la 6 ani şi 8 luni, stabilite în 17 februarie a.c. de judecătoria Giurgiu. Iniţial, Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, şi executase până în la sentinţa din februarie anul acesta 4 ani şi 2 luni de detenţie.

Judecătoria Giurgiu a admis atunci o contestaţie din oficiu referitoare la Nicolae Popa, formulată ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile.

Sentinţa Judecătoriei Giurgiu a fost însă atacată de procurori la Tribunalul Giurgiu, care a admis contestaţia şi, iată, a dispus o pedeapsă de 10 ani şi 4 luni de închisoare pentru Popa.

Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în dosarul prăbuşirii în luna mai 2000 a Fondului Naţional de Investiţii.

Atunci şi-au pierdut banii investiţi mai mult de 100.000 de români, iar statul, care le garantase banii, a fost obligat să le plătească circa 100 de milioane de euro compensaţii.

La scurt timp de la prăbuşirea FNI, Popa a plecat din ţară. Aproape doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare.

Popa a fost condamnat abia în 2006 şi arestat în 2 decembrie 2009 de autorităţile judiciare indoneziene, fiind adus în ţară în 22 aprilie 2011

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.