Primarul de Vâlcea, arestat pentru mită

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, vineri, arestarea pentru 29 de zile a primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, reţinut de procurorii DNA în urmă cu o zi, pentru luare de mită. Edilul a fost prins în flagrant în timp ce primea şpagă 50.000 de lei, prin intermediar, de la administratorul unei firme: arhitectul bucureştean Sorin Dragoş Popescu. În urmă cu o zi, se credea că denunţătorul ar fi reprezentantul unei firme din Timişoara care execută un pasaj suprateran peste calea ferată, la intrarea în Rm Vâlcea. Vineri însă au apărut alte indicii pentru jurnalişti: la dosar se află o înregistrare ambientală între primar şi arhitect – cel care l-a şi denunţat pe edil -, în care acesta îi indică foarte clar unde să îi lase banii conveniţi: la secretariatul televiziunii locale care îi aparţine familiei edilului.

Potrivit DNA, la începutul anului, Primăria Rm Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii, în valoare de 200.000 de euro, având ca obiect lucrări de amenajare a unor spaţii publice din oraş. În ianuarie, Frâncu i-a pretins administratorului firmei 10% din valoarea lucrărilor.

“După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de primărie, la data de 22 aprilie, Emilian Frâncu i-a pretins aceluiaşi denunţător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca, în schimb, să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma acestuia, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Rm Vâlcea”, arată procurorii anticorupţie.

DNA precizează că Emilian Frâncu i-a mai solicitat aceluiaşi administrator să achite şi suma de 40.000 de lei, disimulată într-un contract de sponsorizare, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor de către firma lui.

Joi, 25 aprilie, în baza înţelegerii anterioare, administratorul i-a dat primarului, prin intermediar, suma de 50.000 lei, moment în care au intervenit procurorii DNA şi l-au reţinut pe Emilian Frâncu. După 5 ore de interogare la primărie, edilul a fost ridicat şi dus la audieri la DNA Bucureşti, unde a fost reţinut pentru 24 de ore, iar anchetatorii au cerut instanţei arestarea lui preventivă. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.