UPDATE! Primarul Frâncu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare

La mai puţin de la un an de când a fost prins cu o şpagă de 50.000 de lei, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu (PNL), a fost condamnat astăzi definitiv, Curtea de Apel București (CAB), de la 4 ani de închisoare cu executare și 3 ani de interzicere a drepturilor. Instanţa inferioară de la Tribunalul București îi dăduse în 17 septembrie 2013 o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 7 ani. 

UPDATE 2 iunie 2014: Frâncu rămâne definitiv cu condamnarea de 4 ani de închisoare cu executare, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia în anulare.

“(Le – n.r.) Declar vâlcenilor toată dragostea mea și regretul că s-a ajuns aici”, a declarat Frâncu când părăsea casa pentru a se preda la sediul IPJ Vâlcea. Nu înainte însă de a demisiona din funcţia de preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea şi din partid, pentru a nu-i încurca pe colegi. Liderul PNL, Crin Antonescu, susţine că nu ştia că Frâncu a fost condamnat, dar îi pare rău de el.

Instanța i-a dedus din pedeapsă 5 luni, cât timp inculpatul a fost reținut de procurorii DNA şi apoi arestat preventiv (25 aprilie – 17 septembrie 2013).

Frâncu a fost reţinut de anchetatori în urma unui flagrant în care denunţătorul i-a remis prin intermediar, conform înțelegerii anterioare, 50.000 de lei reprezentând o tranşă din şpaga cerută de primar pentru a semna documentele care condiționau efectuarea plății către firma denunțătorului, în contul prestării unor servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea.

Practic, primarul i-a cerut administratorului unei firme de arhitectură 10% şpagă din valoarea contractului de proiectare de aproximativ 200.000 ce îi fusese încredinţat la începutul anului 2013. Proiectul “Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea” cuprindea amenajarea unei pieţe publice, a unei parcări subterane şi a unui pasaj pietonal.

Frâncu i-a mai cerut aceluiași denunțător să achite și suma de 40.000 lei disimulată într-un contract de sponsorizare, după ce acesta ar fi primit de la primărie plata ultimei tranșe pentru prestarea serviciilor.

Numai că administratorul firmei l-a denunţat pe edilul şpăgar, care a ajuns după gratii. Emilian Frâncu a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) la data de 20 mai 2013 şi iată că, la mai puţin de un an el este deja în închisoare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.