UPDATE! Prins cu şpaga: şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Recuperare Iaşi, reţinut de procurori

Prof. univ. dr. Paul Botez, şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Recuperare din Iaşi a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită, în urma unui flagrant, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Carmina Pascal, şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Miercuri, pe 10 iulie, procurorii şi poliţiştii i-au percheziţionat medicului şpăgar cabinetul, unde au găsit mai multe plicuri cu bani: în total 65.000 de lei, 44.000 de euro şi 2.500 de dolari.

UPDATE 17 iulie 2013: Magistraţii Curţii de Apel au decis, definitiv, ca prof. univ. dr. Paul Botez să fie cercetat în stare de libertate, pentru luare de mită.

Profesorul Botez a fost reclamat de un pacient că a condiţionat, în 9 iulie, efectuarea unei intervenţii chirugicale contra sumei de 5.000 de lei.

Inculpatul a fost audiat la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar joi este prezentat  judecătorilor Tribunalului Iaşi, cu propunerea de arestare preventivă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.