Prins în flagrant când încerca să mituiască un poliţist

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Buzău l-au prins în flagrant, miercuri, pe un conducător auto care a încercat să mituiască un poliţist cu 200 de lei pentru a-i înapoia certificatul de înmatriculare expirat al autoturismului pe care-l conducea, ridicat cu ocazia unui control rutier. Flagrantul a fost organizat sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în urma denunţului depus de poliţist la SJA Buzău.

Concret, miercuri, 10 aprilie, agentul de poliţie din cadrul IPJ Buzău l-a depistat în trafic pe C.M.C. care conducea un autoturism ce avea pe certificatul de înmatriculare al maşinii înscrisă menţiunea „înstrăinat la data de 29.06.2012”.

Cum C.M.C. ar fi trebuit să înmatriculeze maşina în 30 de zile de la data înscrisă pe certificatul de înmatriculare, el a fost amendat cu 450 de lei, în baza art. 101, al. 1, pct. 4 din Codul Rutier şi i-a fost ridicat certificatul de înmatriculare al autoturismului.

În acel moment, C.M.C. i-a promis poliţistului că îi va da 200 de lei pentru a-i înapoia certificatul, spunând că va reveni imediat, întrucât nu are această sumă de bani la el.

Între timp, agentul de poliţie l-a denunţat ofiţerilor DGA, care au organizat flagrantul chiar la sediul unităţii de poliţie, iar mituitorul a fost prins în fapt.

Faţă de C.M.C. a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 Cod Penal, în condiţiile art. 7, al. 2 din Legea nr. 78 / 2000. Cercetările sunt continuate cu învinutul în stare de libertate.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.