ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Senatorii vor ancheta procurorii care au făcut dosare la referendum

Data:

Senatul a înfiinţat, luni, la propunerea membrilor PSD şi PNL, o Comisie de anchetă asupra activităţii procurorilor care au făcut dosare de fraudare a referendumului privind destituirea preşedintelui Traian Băsescu. PDL a anunţat că vor ataca decizia la Curtea Constituţională.

Iniţial, pe ordinea de zi a Senatului s-a aflat un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea “Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în cercetările desfăşurate de organele statului în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012”.

Formularea propusă de PSD şi PNL a fost însă modificată la propunerea senatorului PNL, Ioan Ghişe, în “Comisia de anchetă privind activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012”.

Amendamentul lui Ghişe a fost adoptat cu 62 de voturi “pentru” şi două abţineri, iar hotărârea privind înfiinţarea acestei comisii a întrunit 59 de voturi “pentru” şi trei abţineri.

Din această comisie de anchetă fac parte senatorii Georgică Severin, Toni Greblă, Ioan Chelaru şi Sorin-Constantin Lazăr, propuşi de grupul PSD, Ioan Ghişe şi Cristian David, propuşi de PNL, Albert Almos, propus de grupul UDMR şi Vasile Nedelcu, nominalizat de UNPR.

În cadrul dezbaterilor, liderul Grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a spus că senatorii democrat-liberali nu vor participa la votul pentru înfiinţarea acestei comisii, nu îşi vor desemna reprezentanţi şi vor ataca la Curtea Constituţională decizia Senatului.

El a argumentat că se încalcă principiile democratice şi constituţionale.

“Unul dintre lucrurile esenţiale într-o democraţie este ca o putere să se opună altei puteri. Prin urmare, puterile să fie corect separate în stat, ceea ce, în cazul de faţă, nu se întâmplă. Se pronune ca noi, legislativul, să intrăm peste Ministerul Public, şi să cercetăm ceea ce au făcut aceştia în atribuţiile lor de serviciu. Puterea ne propune cu această ocazie să se investigheze de către legislativ chestiuni legate de un referendum care a fost organizat chiar de actuala putere”, a spus el.

“Această hotărâre o vom contesta la Curtea Constituţională, care, Slavă Domnului, de câtva timp încoace are din nou dreptul să se refere şi la hotărârile Parlamentului”, a anunţat parlamentarul. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...

VOLVO TRUCKS. Nouă platformă pentru motoarele cu combustie

Cele mai eficiente motoare produse vreodată de Volvo Trucks:...