ŞPAGA la BAC – ediţia 2014. Ponta şi remanierea lui Pricopie

Doi inspectori şcolari şi o profesoară din Arad au fost ridicaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în noaptea de duminică spre luni, sub acuzaţia că au primit mită pentru a ajuta absolvenţi de liceu să promoveze examenul de Bacalaureat. Poliţiştii le-au percheziţionat locuinţele şi au găsit liste cu nume de candidaţi şi circa 10.000 de euro.

În această dimineaţă, inspectorul şcolar general adjunct Mihai Spânu a fost reţinut în urma audierilor şi va fi prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă pentru trafic de influenţă.

Celălalt inspector – Simona Crîsnic – şi profesoara Lavinia Biţ care au primit banii vor fi cercetaţi în libertate.

Surse din rândul anchetatorilor arată că şpăgile plătite de la elevi pentru a avea asigurată promovarea Bacalaureatulului sunt între 300 şi 500 de euro.

În timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept părinţi în faţa celor trei dascăli, pretinzând că vor să se asigure că toate probele examenului de Bacalaureat vor fi promovate de către copii.

Cercetările vor fi extinse, deoarece anchetatorii au informaţii că şi alţi profesori ar fi implicaţi în reţeaua de şpăgi, fiind intermediarii părinţilor cu inspectorii şcolari.

Ponta: Aşteptăm rezultatele la examen

Aflat la Orăştie, unde liderii PSD – cu tot cu membrii Guvernului, mai puţin ministrul Educaţiei, care a intrat şi el în partid – se află la reuniunea CExN a PSD, premierul Victor Ponta a declarat că se va pronunţa la finalul examenului de Bacalaureat asupra unei posibile remanieri a ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, vehiculată în ultima vreme în presă.

“Pe surse sunt tot felul de lucruri. Pe mine mă interesează cum se termină Testele naţionale şi Bacalaureatul. Unele lucruri au fost bune, altele mai puţin bune. Nu vreau să mă pronunţ eu decât la final. Deocamdată însă, responsabilitatea domnului Pricopie – asta am şi vorbit cu el şi zilele trecute şi vorbesc şi zilele acestea – este ca aceste proceduri esenţiale pentru sistemul de educaţie preuniversitară să se desfăşoare cât mai bine”, a afirmat premierul Victor Ponta.

El a precizat că Pricopie nu este prezent la întâlnire deoarece “i-am cerut să rămână la minister şi să se ocupe, că avem Bacalaureatul – o chestie mai importantă decât orice întâlnire a noastră”.

Pricopie l-a demis pe inspectorul adjunct, IPJ Arad se delimitează de şpăgar

Ministrul Pricopie l-a destituit în această dimineaţă pe Mihai Spânu din funcția de inspector școlar general adjunct al județului Arad.

La rândul său, inspectorul școlar general Claudius Mladin anunţă că Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Arad se delimitează de faptele săvârșite de persoanele aflate în cercetare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.