TB: Nicușor Constantinescu a încălcat cu rea-credință obligația de a nu părăsi țara

Baronul PSD de Constanţa a încercat să fenteze judecătorii după ce i-a expirat la 5 iunie termenul de a se întoarce în ţară după operaţia din America, dar nu i-a ieşit: scrisoare medicală din SUA are semnătura  falsă iar bolnavul nu se află internat în spital. Judecătorii de la Tribunalul București, care au admis în 23 iunie cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Nicușor Constantinescu arată, în motivarea sentinţei, că președintele CJ Constanța a încălcat cu rea-credință obligația de a nu părăsi țara şi poate fi tratat într-un spital din România.

Magistrații susţin că scrisoarea medicală depusă în instanță de avocații lui Nicușor Constantinescu nu este datată și “se poate observa cu ușurință că modalitatea de prezentare a situației medicale a inculpatului este  una evazivă”.

În plus, magistrații susțin că semnătura medicului M.E.A. (n.r. Mohamad E. Allaf) “diferă izbitor” față de semnătură existentă pe alte înscrisuri, ce se află la dosar și aparțin aceluiași medic.

Baronul îi dicta pe mail medicului ce să scrie

Tot în motivare se spune că acea scrisoare medicală conține, de fapt, pasaje din corespondența purtată prin e-mail de Nicușor Constantinescu cu medicul respectiv, acesta fiind un alt motiv de a pune la îndoială autenticitatea scrisorii.

“Mențiunile din înscris nu par credibile și în contextul în care normele de deontologie profesională impun oricărui medic să consemneze ceea ce constată prin propriile simțuri. În aceste condiții, se remarcă faptul că nu există pentru această perioadă vreun înscris care să emane de la medic, prin care să se constatate ‘ex proprii sensibus’ evoluția nefavorabilă pe care o acuza inculpatul, imposibilitatea de deplasare a inculpatului ori vreun înscris oficial prin care să se stabilească un tratament, un interval de timp al acestuia și eventual o dată limită pentru efectuarea controlului”, arată judecătorii.

Mai mult, nici măcar scrisoarea medicală de la un alt medic nu clarifică, în opinia instanței, aspectele privind evoluția stării de sănătate a lui președintelui CJ Constanța, întrucât formularea “este vagă, imprecisă”.

Fotografiile nu sunt din spital

De asemenea, magistrații nu au luat în considerare fotografiile în care apare Nicușor Constantinescu, întrucât “au un caracter incert atât în privința locului unde au fost făcute, cât și a datei”, și nu pot demonstra stadiul stării de sănătate a președintelui CJ Constanța.

Judecătorii mai notează că nu s-a demonstrat faptul că Nicușor Constantinescu nu se poate deplasa și nu s-a făcut nici dovada necesității ca el să rămână pe teritoriul SUA în vederea efectuării unui eventual tratament medical.

“Pe cale de consecință, judecătorul de cameră preliminară apreciază că la acest moment prezintă caracter de incertitudine dacă inculpatul va trebui sau nu să urmeze anumite proceduri specifice bolii de care suferă, precum și dacă acestea s-ar putea realiza sau nu în afara țării, susținerile apărării nefiind dovedite”, este o altă concluzie a instanței.

În consecință, magistrații consideră că președintele CJ Constanța a încălcat cu rea-credință obligația de a nu părăsi țara, precum și celelalte obligații impuse de Tribunalul București, astfel încât pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă.

“Reaua-credință de care a dat dovadă inculpatul în încălcarea obligațiilor impuse în sarcina sa reiese, fără îndoială, din atitudinea acestuia, inculpatul nefăcând nimic altceva decât să sfideze constant organele judiciare, înțelegând să încalce în mod flagrant obligațiile impuse în sarcina sa, fără nicio justificare”, se mai spune în motivare.

Poate fi tratat în România

Judecătorii consideră că Nicușor Constantinescu poate fi tratat în România, având de altfel posibilitatea de a primi îngrijiri inclusiv în rețeaua publică de sănătate, sub pază, dacă situația o va impune.

În 23 iunie, Tribunalul București a admis cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a președintelui CJ Constanța, după ce acesta s-a întors din SUA la termenul stabilit de judecători, unde se află la tratament, fiind diagnosticat cu cancer.

A doua zi, pe numele lui Nicușor Constantinescu a fost emis mandat de urmărire naţională.

Anterior, în 19 iunie, inculpatul scosese artileria grea la atac: Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România a transmis un comunicat de presă în care era citat un fragment din scrisoarea medicului Mohamad E. Allaf, director Chirurgie Robotică și Profesor Asociat Urologie, Oncologie și Inginerie Biomedicală la Spitalul Johns Hopkins din Baltimore, cel care l-a operat pe Nicușor Constantinescu.

În scrisoarea respectivă se afirma că este recomandată supunerea lui Nicușor Constantinescu la radioterapie, care poate avea o durată de 6-8 săptămâni, neputând fi efectuat atât timp cât acesta are montat cateterul abdominal, iar o întrerupere în acest moment a îngrijirii medicale a președintelui CJ Constanța ar compromite major starea sa de sănătate și poate anula progresul pe care l-a făcut în recuperarea sa.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.