Toţi beneficiarii fondurilor POSDRU din 2009-2011 trebuie să returneze un sfert din bani

Toţi cei care au primit rambursări pe proiectele POSDRU în perioada 2009-2011 trebuie să returneze 25% din fonduri, a anunţat, miercuri seara, preşedintele Traian Băsescu, acuzându-l pe premierul Victor Ponta că minte când susţine că UE a informat că au fost deblocaţi banii europeni. Şeful statului consideră “uriaş” nivelul de corecţii şi acuză că “Guvernul a fost incompetent în negociere, iar pentru că nu a făcut nimic de la instalare până la auditul din luna noiembrie, a acceptat fără remuşcări corecţii de 25%”. “Cei care au primit banii trebuie să dea acum înapoi sume foarte mari: la 1 milion de euro trebuie să returneze 250.000 de euro, la 5 milione de euro, 1,25o.000 de euro şi tot aşa”, a exemplificat Băsescu. 

“Legat de relaţia cu UE: se deteriorează continuu, iar în cursul lunii noiembrie Guvernul a primit o avalanşă de scrisori care nu furnizează cele mai bune veşti. (…) Victor Ponta a acceptat anulări de finanţări cu 25%, astfel că toţi cei care au primit rambursări pe POSDRU trebuie să dea înapoi 25% din ce au primit. Şi aici vorbim de universităţi, vorbim de IMM-uri, de oameni tineri care au vrut să îşi facă o afacere. (…) Guvernul a acceptat fără nicio reţinere corecţii de 25% pe banii care i-a dat deja”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a arătat că în scrisoarea CE sunt constatate şi progrese, pentru că “era şi timpul ca din aprilie până acum să fi făcut şi Guvernul Ponta ceva progrese în consolidarea sistemului de management al banilor europeni”, însă este dat şi un termen de o lună, între 15 noiembrie şi 15 decembrie, pentru refacerea tuturor facturilor din 2009 până în 2011, aplicând corecţia de 25%.

“Este o problemă pe care o vor suporta beneficiarii de resurse pe programul POSDRU, iar domnul Ponta a preferat să nu le spună până pe data de 9 decembrie acest adevăr. I-a sacrificat pe toţi cei care au primit bani pe programul POSDRU în intervalul 2009-2011“, a conchis şeful statului.

Premierului Victor Ponta a anunţat că Guvernul a primit, luni, în mod oficial, scrisoarea privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi aşteaptă să fie înştiinţat, săptămâna viitoare, despre deblocarea Programul Operaţional Regional (POR).

Pentru programele Transporturi şi Competivitate Economică, reluarea plăţilor a fost estimată de premierul Victor Ponta şi ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, prima parte a anului viitor.

Comisia Europeană a notificat părţii române pe 25 octombrie că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv Transport, Regional şi “Creşterea Competitivităţii Economice, România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor.

Pentru cele trei programe, precum şi pentru cel de Mediu, care nu a fost presuspendat, plăţile au fost blocate de la începutul lunii iulie, în timp ce pentru POSDRU plăţile au fost blocate din mai.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.